Zeci de mii de concedieri la stat. Cseke Attila: „Pleacă 57% din consilierii de la cabinete”

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat marți seara, la Antena 3 CNN, că 40.000 de posturi din administrația locală și centrală vor dispărea și că numărul de consilieri ai aleșilor locali şi demnitarilor naționali se va reduce cu 57%, ajungând „de la aproximativ 10.700 de posturi, până la aproape 6.000 de posturi”.

Potrivit ministrului, „se propune reducerea numărului de posturi din administrația locală, dar printr-un sistem pe care noi îl considerăm corect și aplicabil”.

„Nu propunem reducerea de posturi în mod uniform, la toate UAT-urile (unități administrativ-teritoriale). Va exista un procent de reducere de aproximativ 20 și ceva la sută, dar asta înseamnă că acolo unde autoritatea locală, până acum, a funcționat sub limita maximă de posturi și a gestionat organigrama eficient – cu mai multe posturi vacante – se vor putea desființa doar posturile vacante”, a explicat Cseke Attila.

„Unii angajați vor trebui să plece”

Ministrul Dezvoltării a explicat că vor exista mai multe primării din care se vor elimina exclusiv posturile neocupate.

„În schimb, acolo unde organigrama este plină, reducerea va presupune o reorganizare a instituției, iar unii angajați vor trebui să plece. Acolo reducerea de 20-25% va însemna automat restructurare. Cei care sunt foarte buni își vor găsi loc în altă parte. Această reducere de personal este în favoarea autorităților locale și înseamnă eliberare de presiune bugetară acolo unde e vorba de personal angajat”, a spus oficialul.

Cseke Attila a anunțat și o „reducere masivă de aproximativ 57% a numărului de posturi din cabinetele aleșilor locali și ale demnitarilor aleși la nivel național”:

„De la aproximativ 10.700 de posturi, începând cu cele de la prim-ministrul până la cele de secretar de stat, se va ajunge la aproape 6.000 de posturi”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: