PSnews

Recent

Zeci de organizații civice cer demisia guvernului și anchetarea celor care au agresat protestatarii

Mai multe organizaţii civice, reunite sub titulatura Iniţiativa România, au solicitat demisia Guvernului şi anchetarea celor vinovaţi de agresiunile comise asupra manifestanţilor, vineri seara, la mitingul din Piaţa Victoriei.

Organizaţiile civice semnatare au condamnat cu fermitate violenţa nejustificată şi susţin că experienţa protestelor anterioare arată că jandarmii ştiu şi pot să-şi desfăşoare activitatea în serviciul cetăţenilor.

„Solicităm demisia Guvernului Dăncilă, care, prin ordinul dat în seara de 10 august de către reprezentantul său în teritoriu, prin punerea în practică, de peste 1 an şi jumătate, a unui program de guvernare bazat pe promovarea încălcării legii, corupţiei şi nepotismului, dar şi prin batjocorirea coeziunii şi încurajarea dezbinării şi a urii sociale între românii dinăuntrul şi din afara graniţelor României, este vinovat de situaţia în care a ajuns ţara noastră în anul Centenarului Unirii: îndepărtarea de regulile statului de drept, de principiile spaţiului comunitar european şi de idealul binelui pentru toţi cetăţenii, indiferent de opţiunea politică sau de tipul de rezidenţă”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, organizaţiile civice semnatare cer „anchetarea celor vinovaţi şi demisia” prefectului Speranţa Cliseru, ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, comandantului Jandarmeriei Române, Gheorghe Sebastian Cucoş şi directorul generalui al Direcţiei Generale de Jandarmi a municipiului Bucureşti, Alin Mastan.

„Le transmitem cu fermitate că nu există ‘violenţă legitimă a statului’, aşa cum s-au exprimat în conferinţa de presă de astăzi, împotriva copiilor şi cetăţenilor paşnici care s-au sufocat cu gaze şi au fost vânaţi şi încolţiţi aseară, împotriva jurnaliştilor români şi străini care îşi făceau meseria şi nici împotriva propriilor angajaţi trimişi nepregătiţi şi neprotejaţi în mijlocul unor persoane violente pe care s-au dovedit incapabili să le îndepărteze şi să le reţină”, se arată în comunicat.

Iniţiativa România a atras atenţia şi asupra răspunderii primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, şi a viceprimarului Aurelian Bădulescu, care, „în ciuda faptului că au primit 4 notificări ale protestului de la 4 entităţi diferite încă din data de 14 iunie, au transmis în media informaţii confuze în mod deliberat şi, împreună cu Jandarmeria, nu au făcut în seara de 10 august nici o încercare de a-i contacta pe cei care au notificat protestul şi de a le cere sprijinul pentru izolarea persoanelor violente”.

Organizaţiile civice semnatare sunt Acţiunea Civică Galaţi, Asociaţia Aradul Civic, Corupţia Ucide, Eu Ro Aleg 2.0, Evoluţie în Instituţie, Geeks for Democracy, Iniţiativa Timişoara, Iniţiativa România, #Iaşulnutace, #Insistăm, Oradea civică, Reactiv Braşov, #Reset, #REZISTENŢA, #Rezist Galaţi, România.Vie, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, #VăVedem Bucureşti, Vă Vedem din Sibiu şi VeDem Just.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi