Treizeci de persoane care au plătit unei agenţii de turism din Satu Mare preţuri de 2000 de euro, sau chiar mai mult, fiecare, pentru vacanţe de Revelion în Zanzibar depun plângere penală împotriva organizatorului, după ce, cu câteva zile înainte de data programată pentru plecare, au aflat că excursia nu mai are loc, iar organizatoarea acesteia nu le mai răspunde la telefon.
Zeci de persoane care au plătit vacanţe de revelion în Zanzibar şi care ar fi trebuit să plece către insula exotică în 27 decembrie şi să revină în ţară în 9 ianuarie depun plângere penală împotriva reprezentantei unei agenţii de turism, după ce au aflat, cu puţin timp înaintea datei programate pentru plecare, că această dată se amână, iar apoi nimeni nu le-a mai răspuns la telefon.
„Este vorba despre agenţia Hai Cu Noi. Atât eu, cât şi celelalte persoane din grup am aflat despre oferta lor din mediul online, de pe Facebook, Instagram şi alte reţele social media. Am văzut că organizează excursii de grup şi eu am optat pentru excursia din Zanzibar de Revelion. (…) Preţul afişat pe site era 2500 de euro, cu reducere la 2200, iar eu când am sunat mi s-a spus că tocmai s-au retras două persoane şi că preţul este de 2000 de euro”, a declarat pentru News.ro avocata Timea Kovacs, unul dintre păgubiţi.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News