Skip to content
Călărași Locale

Zeci de percheziţii în județul Călărași. Polițiștii au căutat arme de foc deținute ilegal

b1.ro

Zeci de poliţişti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române,  au efectuat 25 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Călăraşi vineri dimineaţă, la suspecţi care au comis mai multe infracţiuni, scrie adevarul.ro.

În cauză se efectuează cercetări în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi tulburarea ordinii  şi liniştii publice, fapte ce ar fi fost comise pe raza judeţului Călăraşi. Sunt vizate persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi deţinere de arme de foc.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul structurilor de arme, explozivi si substanţe periculoase, investigaţii criminale,  investigarea criminalităţii economice, ordine publică, criminalistică şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, precum şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Poliţia Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *