Skip to content
Societate

Zeci de pete de sânge, descoperite în casa lui Gheorghe Dincă. Testele arată că unele sunt ale Luizei

Detalii tot mai şocante apar în cazul de la Caracal! Peste 40 de pete de sânge au fost descoperite în casa lui Gheorghe Dincă, relatează B1TV.

Unele dintre ele aparțin Luizei Melencu, spun surse din anchetă. Urme biologice au fost identificate inclusiv pe patul criminalului, iar probele ADN au fost confirmate în laborator.

Familia Luizei Melencu s-a prezentat astăzi la Poliţie pentru declaraţii. Ancheta în cazul criminalului de la Caracal devine din ce în ce mai complicată. Se pare că Gheorghe Dincă a ucis mai multe fete, nu doar pe Luiza şi Alexandra.

Așadar, surse din cadrul anchetei au declarat pentru Pro TV că în casa lui Gheorghe Dincă au fost găsite peste 40 de pete de sânge, în diferite locuri. Unele aparţin Luizei, însă alte 40 de pete de sânge au rămas neidentificate. Ele nu aparţin nici Alexandrei Măceșanu, nici Luizei Melencu.

Analizele confirmă că este vorba de alte persoane de sex feminin. Sursele din anchetă au precizat că vor fi făcute comparații cu ADN-urile familiilor altor fete care se potrivesc profilului şi care au fost date dispărute.

Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, iar în cazul Alexandrei, au fost confirmate şi probele ADN luate de la oasele găsite în curtea lui Dincă. Criminalul nu a recunoscut până acum şi alte crime, dar probele găsite de anchetatori indică faptul că ar fi vorba de mai multe victime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *