Zeci de români din Austria, prinși conducând cu permise false. Toți le-au cumpărat de la aceeași persoană, tot român

Masină de poliție / Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un român în vârstă de 41 de ani și un cetățean maghiar, în vârstă de 38 de ani, ar fi câștigat cel puțin 37.000 de euro din vânzarea de permise de conducere false.

Cei doi bărbați au ținut poliția din Austria în priză mai bine de un an.

30 de români cu permise de conducere falsificate au fost identificați până în prezent.

Potrivit publicației ooe.orf.at, cei doi escroci au fost prinși în timpul unui control în trafic în Gmunden, în ianuarie 2022. Atunci, un bărbat a încercat să păcălească polițiștii cu un permis de conducere fals.

Investigațiile au condus anchetatorii austrieci către un român de 41 de ani stabilit în Leoben, în Stiria. Cercetările ulterioare au scos la iveală că românul era responsabil de găsirea de clienți, iar complicele său, un cetățean maghiar în vârstă de 38 de ani, obținea actele falsificate în străinătate.

Până în prezent, polițiștii au reușit să identifice 31 de șoferi cu permise false cumpărate de la român: un austriac și 30 de români.

În unele cazuri, aceștia au încercat chiar să schimbe bancnote contrafăcute.

Oamenii legii au arestat românul de 41 de ani în februarie, iar acum a fost prins și complicele lui. Amândoi se se află în închisoarea Wels, potrivit stiridiaspora.ro

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: