Skip to content
Politică

Zegrean, acuzație-BOMBĂ: Dosarul ”10 august” va fi ÎNGROPAT 30 de ani, la fel ca Dosarul Revoluției! EXCLUSIV INTERVIU

Cetateanul.net

Fostul președinte al Curții Constituționale – l-am numit pe juristul Augustin Zegrean – face o predicție de-a dreptul apocaliptică, în exclusivitate pentru PSnews.ro: dosarul vizând gravele violențe de pe 10 august va fi ”îngropat, reluat, îngropat și ocultat în funcție de culoarea politică a viitoarelor guvernări”.

Totodată, Zegrean pune pe tapet o profeție la fel de întunecată: ”în cadrul dosarului privind gravele violențe din 10 august se vor căuta vinovați și, cel mai probabil, se vor condamna nevinovați!”. PSnews.ro vă prezintă avertismentele fostului președinte al Curții Constituționale.

Predicții întunecate

”Eu vă spun ce se va întâmpla și, din nefericire, vă veți convinge că exact așa se vor desfășura lucrurile: în cadrul dosarului privind gravele violențe din 10 august se vor căuta vinovați și, cel mai probabil, se vor condamna nevinovați! Vă avertizez că, așa cum stau și se prefigurează lucrurile, dosarul vizând incidentele din 10 august face parte dintre marile, marile dosare sensibile, dificile – mă refer, firește, la Dosarul Revoluției și la Dosarul Mineriadei, care au fost îngropate, reluate, îngropate, invocate, reluate și asta numai după aproape trei decenii de la comiterea acelor fapte abominabile. Exact aceeași soartă o va avea, din păcate, și acest dosar privitor la gravele violențe din 10 august. Va fi îngropat, reluat, îngropat și ocultat în funcție de culoarea politică a viitoarelor guvernări.

Cine sunt adevărații vinovați

Mai rețineți un aspect: cu cât presa îi va acuza mai abitir pe simplii jandarmi, cu atât adevărații vinovați și responsabili vor fi făcuți scăpați mai ușor! Desigur, și bâta are partea ei de vină – de ce ai lovit, fiindcă legea îți interzice să bați oamenii! –, dar fiți convinși că bâtele au primit ordin să lovească. Vă asigur că nu s-au întânit jandarmii așa, în Piața Victoriei, și au zis: ‹Haideți, bă, să gazăm și să lovim niște oameni!›. Adevărații responsabili pentru gravele violențe din Piața Victoriei sunt șefii din Jandarmerie și șefii politici care au dat comenzile. Se vorbește mult, mult prea mult și nu se face nimic în sensul ăsta.

Cum a călcat Jandarmeria în picioare oameni. Fără cadru legal

Observ că în presa românească se uzitează formula ”jandarmii au bătut oameni nevinovați”. Păi… și dacă unii dintre aceștia ar fi fost vinovați pe bune, să înțelegem că violențele Jandarmeriei ar fi fost normale, legitime?! Dom’le, nici măcar în vremea lui Nicolae Ceaușescu sau a lui Gheorghiu-Dej, deci pe vremea dictatorilor comuniști, legile din România nu prevedeau că autoritățile au dreptul sau trebuie să îi snopească în bătaie pe vinovați! Legile din NATO, din UE și din România nu permit ca autoritățile să-i calce în picioare la propriu pe cei care se fac vinovați de o faptă sau alta. Legile prevăd o serie de sancțiuni, stipulează care sunt procedurile administrative legele, dar nu permit unor jandarmi să îi supună agresiunilor fizice pe oameni.

Ce ar fi trebuit să facă jandarmii înarmați până-n dinți

Nevinovați sau vinovați, Jandarmeria Română nu avea cadru legal să bată oamenii. Jandarmii erau numeroși și înarmați până-n dinți, menirea lor era să-i imoblizeze, să-i rețină pe cei cu un comportament agresiv, dar nici pe departe să-i calce în picioare la propriu pe toți cei aflați în cale”, a declarat Augustin Zegrean, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 comentariu la “Zegrean, acuzație-BOMBĂ: Dosarul ”10 august” va fi ÎNGROPAT 30 de ani, la fel ca Dosarul Revoluției! EXCLUSIV INTERVIU

  1. Cat timp a fost constantin zegrean magistrat?

    Ca sa poata ocupa functia de judecator al curtii comstitutionale?
    Restul e cancan….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *