Skip to content
Politică

Zegrean dezleagă ițele numirii lui Toni Greblă la Guvern: Un soldat credincios al PSD-ului! EXCLUSIV

stirileprotv.ro

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, luni, într-o declarație pentru PSnews.ro, a vorbit despre cea mai recentă numire în Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă.

Amintim că fostul judecător al CCR Toni Greblă a fost numit secretar general al Guvernului. Decizia semnată de premier a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

DETALII AICI: E oficial: fostul judecător al CCR Toni Greblă, numit secretar general al Guvernului

În acest context, fostul președinte al CCR a ținut să sublinieze pentru PSnews.ro, că numirea lui Toni Greblă în funcția mai sus numită, este o ”reparație morală pentru câte a pătimit”. Facem precizarea că fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă a fost achitat în urmă cu câteva luni de instanţa supremă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional.

E o reparație morală pentru domnul Greblă, pentru toate câte a pătimit. Probabil că ce a pătimit el a ost și în legătură cu calitatea lui de fost membru PSD și toate astea adunate la un loc justifică numirea lui. El a fost multă vreme funcționar public și sigur că se va descurca foarte bine acolo pentru că în ultima perioadă au fost secretari generali ai Guvernului oameni care n-au înțeles ce e acolo.

El a fost multă vreme prefect, ambasador, el știe ce trebuie să facă acolo. Îi ajută pe guvernanți, în ședința de Guvern, acolo este foarte important. Rolul secretarului general al Guvernului este de a organiza lucrurile încât să meargă bine, să facă ședințele când trebuie făcute ședințele și să aibă documentele la timp. Din câte știu eu, secretarul general este cel care face proiectele de hotărâri de Guvern”, a declarat Augustin Zegrean.

Totodată, juristul a atras atenția că Toni Greblă este ”un soldat vechi al PSD-ului, un soldat conștiincios și credincios al PSD-ului”.

”Și pentru el va fi un câștig pentru că era fără slujbă de atâta vreme. Toni Greblă este un vechi PSD-ist, membru fondator al PSD-ului, primul prefect al județului Gorj el a fost, a fost senator PSD, a fost multe. Dar eu așa înțeleg: că este o reparație morală pentru ce i s-a întâmplat acolo. Sunt destui care pleacă și nu le mai zice nimeni ”bună ziua” niciodată. El este la o vârstă la care nu mai are mult de lucrat mult. Este un soldat vechi al PSD-ului, un soldat conștiincios și credincios al PSD-ului, a conchis acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *