Skip to content
Politică

Zegrean, ieșire dură: Dacă nu ținem cont de Comisia de la Veneția, atunci plecăm din Europa!

hotnews.ro

Avocatul Augustin Zegrean – fost președinte al Curții Constituționale a României (CCR) a avut vineri o ieșire dură în legătură cu raportarea României la Comisia de la Veneția.

Zegrean susține că România trebuie „obligatoriu” să țină seama de recomandările Comisiei de la Veneția în cazul legilor justiției, relatează Hotnews.

„Dacă vrem să fim în clubul țărilor democratice, obligatoriu trebuie să ținem cont de aceste recomandări. Dacă nu ţinem seama de ele, atunci plecăm din Europa”, a declarat Zegrean la Digi24.

Fostul șef al CCR a apreciat încă ca fiind „ușor exagerată” recomandarea privind modificarea Constituției. „Recomandarea cu modificarea Constituției mi se pare ușor exagerată, pentru că nu Constituția trebuie modificată pentru ea permite orice abordare legislativă pentru a asigura echilibrul”, a spus el.

Comisia de la Veneția a publicat vineri raportul preliminar privind legile justiției din România, cu o serie de recomandări pentru autorități, principala fiind aceea de a menține rolul președintelui și al CSM în procedura de numire și revocare a procurorilor șefi DNA și DIICOT și a Procurorului General.

„Comisia de la Veneția recomandă autorităților României să reevalueze sistemul pentru numire/revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor din Constituție, având în vedere să fie asigurate condițiile pentru un proces de numire/revocare neutru și obiectiv, prin menținerea rolului instituțiilor, precum al președintelui și al CSM, pentru a echilibra influența ministerului Justiției”, se arată în raportul preliminar al Comisiei de la Veneția. (integral aici)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *