Preşedintele CC, Augustin Zegrean a declarat că nu-şi aminteşte ca vreo contestație față de candidaturile la prezidențiale să fi fost admis, însă trebuie judecate toate. Judecătorii CCR se reunesc duminică seara pentru a judeca două contestaţii faţă de candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale.
„Verificăm toate contestaţiile”, a spus preşedintele Curţii Constituţionale (CC), la intrarea în sediul instituţiei, arată Mediafax.
Zegrean a explicat că o contestaţie de acest fel înaintată CC trebuie dezbătută chiar dacă în ea nu sunt reclamate aspecte ce ţin de prevederile legale privind candidatura pentru Cotroceni.
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
CNCAV anunţă reluarea programării pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech
De ce proverbul ”Cine are carte, are parte” e o minciună
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Certificatele europene de vaccinare nu conferă drepturi în plus, susține Victor Negrescu (PSD): Ele sunt o facilitate, nu o obligație
Preşedintele CC a mai spus că la judecarea celor două contestaţii faţă de candidatura lui Ponta vor participa „şase-şapte” dintre cei nouă membri ai plenului CC, în condiţiile în care, potrivit lui Zegrean, doi dintre aceştia sunt plecaţi în străinătate.