Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă Radei Supreme (Parlamentul) Ucrainei să lase deoparte „populismul” şi să aprobe noua lege a mobilizării după patru luni de dezbateri, corectând o „mare greşeală” care a jucat în favoarea „propagandei ruse”, informează EFE.
„Discutăm cu parlamentul pentru a vota legea în cauză în zilele următoare”, a spus Zelenski într-un interviu acordat programului de ştiri unificat al reţelelor de televiziune ucrainene în timpul unei vizite la Cernigău, la graniţa de nord a ţării.
„Nu pot continua să perie legea şi trebuie să o privească realist. Este necesară o lege care să funcţioneze”, a subliniat preşedintele ucrainean în primul său mesaj public adresat Radei în legătură cu legea, al cărei obiectiv este redefinirea scutirilor de la serviciul militar şi eficientizarea procesului de mobilizare într-un moment în care există deficit de noi recruţi.
Zelenski a făcut referire la un comportament „iresponsabil” din partea Radei şi le-a cerut deputaţilor „să se calmeze” şi „să nu se aştepte la aplauze pentru populismul lor”.
Dacă legea nu va fi aprobată în curând, parlamentul şi nu comandanţii militari va fi cel care va avea responsabilitatea de a se asigura că ţara are capacitatea de a crea suficiente rezerve pentru Forţele Armate, a menţionat el.
Zelenski a declarat că întârzierea reprezintă o „greşeală” care a făcut din problema mobilizării „principalul obiectiv al campaniei ruse de dezinformare” în interiorul şi în afara Ucrainei, contribuind la percepţia că ucrainenii nu vor să-şi apere statul.
„Occidentul ne întreabă: dacă nu vreţi mobilizarea, dacă Parlamentul nu vrea să voteze, atunci ce rost are să vă ajutăm? De ce ar trebui să vă ajutăm?”, a argumentat preşedintele.
În plus, chestiunea a început să împartă societatea ucraineană între cei care sunt pentru şi cei care sunt împotrivă, precum şi „între militari şi civili”, a afirmat el.
„Doar proştii se gândesc la nivelul lor de popularitate. Nu există niveluri de popularitate. Există o singură prioritate, Ucraina. Dacă nu salvăm Ucraina, niciun politician nu va avea viitor. Trebuie să salvăm Ucraina, poporul şi naţiunea noastră”, a insistat preşedintele ucrainean, făcând aluzie la preocupările legate de costul politic al legii mobilizării.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News