Zelenski: ”Nu avem timp şi nici alternative” în faţa ofensivei ruse, ajutorul militar trebuie intensificat

Volodimir Zelenski
Sursa foto: president.gov.ua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut miercuri aliaţilor săi decizii care să grăbească furnizarea de arme şi muniţii, insistând că nu mai este timp de pierdut în faţa armatei preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite agenţia EFE.

„Trebuie să supravieţuim. Pentru aceasta avem nevoie de decizii concrete, decizii despre arme. Şi ca aceste arme să sosească la timp”, a subliniat Zelenski la o conferinţă de presă în capitala albaneză Tirana, unde a participat la un summit Ucraina-Balcani.

„Dacă cineva a decis să trimită arme, atunci trebuie să o facă la timp”, a indicat preşedintele ucrainean. „Avem probleme cu aprovizionarea cu muniţii, ceea ce afectează situaţia pe câmpul de luptă”, a atras atenţia Zelenski.

El a mai anunţat la conferinţa de presă că, la jumătatea lunii martie, aşteaptă o vizită a preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru a discuta posibilităţile de consolidare a Ucrainei în acest război. Macron „a spus că există mai multe idei pe care mi le va împărtăşi”, a afirmat Zelenski, fără a dezvolta subiectul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: