Zelenski: Relaţiile noastre strategice reprezintă o nouă forţă pentru întreaga regiune a Mării Negre

Sursa foto: Office of the President of Ukraine

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, în discursul adresat naţiunii, că vizita în România a fost una fructuoasă, subliniind că relaţiile strategice dintre cele două ţări reprezintă o nouă forţă pentru întreaga regiune a Mării Negre.

”O vizită foarte bună în România. Una fructuoasă. Întâlniri cu preşedintele Iohannis, cu şefii camerelor Parlamentului României, cu parlamentari, cu premierul României. Ce am realizat? În primul rând, există acorduri bune privind armele. Nu pot dezvălui totul acum, dar obuze – afirmativ, consolidarea apărării aeriene – afirmativ. Încă pregătim unele lucruri. Vor fi puternice. În România se înfiinţează un centru de pregătire pentru piloţii de F-16, iar piloţii ucraineni vor fi printre primii care vor fi instruiţi.

În al doilea rând, am declarat că trecem la nivelul de parteneriat strategic. Există o semnificaţie foarte clară în spatele acestei formulări politice. Aşa cum mi-a spus preşedintele Iohannis, ne putem baza pe România. România se poate baza cu siguranţă pe Ucraina. Împreună, vom consolida semnificativ regiunea noastră. Avem deja o contribuţie esenţială la securitatea alimentară globală prin cooperarea în porturile dunărene şi în partea de vest a Mării Negre. Va exista şi mai multă cooperare.

Ne extindem coridoarele de transport, vor exista mai multe locuri de muncă şi oportunităţi economice. Astăzi am semnat o declaraţie comună a preşedinţilor care prezintă planurile noastre de viitor. În al treilea rând, vom deschide în curând o nouă linie de cale ferată prin Moldova, care va deveni un nou coridor de transport. Împreună cu Moldova, ne îndreptăm spre începerea negocierilor de aderare la UE – cu sprijinul deplin al României. Sunt recunoscător pentru acest lucru”, a afirmat Zelenski.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL