UPDATE După 5 ore de dezbateri, CCR amână pe 28 decembrie luarea unei decizii privind pensiile magistraților

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională a Românei (CCR) discută, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ÎCCJ) în legătură cu noul proiect de lege al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor, relatează Agerpres.

UPDATE 15:35 Potrivit surselor Antena 3 CNN, patru magistrați au cerut amânarea pe motiv că ar avea nevoie de „mai multe informații”. Toți patru sunt dintre magistrații numiți la propunerea PSD. Este vorba de Bogdan Licu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan și Mihai Busuioc.

UPDATE 15:10 -După mai bine de 5 ore de dezbateri, CCR amână pe 28 decembrie luarea unei decizii privind pensiile magistraților, potrivit Antena 3 CNN.

Judecătorii CCR nu au o opinie conturată pe pensiile magistraților și așteaptă să ajungă la una majoritară și argumentată în urma dezbaterilor din ședință, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.

A doua oară, pe masa judecătorilor CCR

Este pentru a doua oară în două luni când reforma pensiilor speciale se află pe mama judecătorilor CCR. Ultima dată, CCR a respins în totalitate proiectul de lege pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

Judecătorii de la Instanţa supremă au decis vinerea trecută, cu unanimitate de voturi, să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor.

 

 

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: