Skip to content
Politică

Zi decisivă la PSD: social-democrații stabilesc propunerea de premier a partidului

Inquam Photos/Octav Ganea

Social-democrații se reunesc, miercuri, în ședință de la ora 13 pentru a stabili propunerea de premier a partidului. Ședința Consiliului Politic Național al Partidului Social Democrat este programată după ce liberalii au votat conducerea rotativă a Guvernului, cu primul premier de la PNL.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că social-democrații vor avea propria nominalizare de premier. Acesta a afirmat apoi că în negocierile cu PNL trebuie ținut cont de faptul că PSD, totuși, a câștigat alegerile parlamentare de anul trecut.

„Azi mai mult ca sigur se va finaliza programul pe toate capitolele, mai mult ca sigur PSD va decide în Consiliul Național premierul desemnat. Cel mai important e să nu construim ceva neținând cont de absolut nimic, doar de interese personale. Trebuie să ținem cont de voința românilor. PSD a câștigat alegerile generale. Dacă vom construi ceva și vom ține cont de voința românilor, va fi o coaliție funcțională și vom avea un guvern eficient”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Vom găsi o cale așa încât să nu iasă nimeni păcălit, că mereu când s-au făcut coaliții în care cineva a ieșit păcălit acea coaliție nu a funcționat, iar acest lucru s-a reflectat în nivelul de trai al românilor (…). Intrăm într-o normalitate şi sunt ferm convins că şi domnul Cîţu va înţelege această normalitate, că nu poate să vină în acest moment premierul României, după ce a fost demis, atunci cu certitudine ne vom înţelege”, a continuat Marcel Ciolacu.

DETALII AICI: Lovitură dură pentru liberali: PSD nu îl vrea pe Florin Cîțu premier! Ciolacu anunță că social-democrații vor avea propria propunere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *