Skip to content
Cultural

Zi neagră pentru Franța. Istoricul Vlad Nistor: Dacă plafonul a căzut, înseamnă că vitraliile nu mai există

ziarelive.ro

Un gol adânc a rămas în istorie după ce luni seară a ars o parte semnificativă a unui simbol cultural, care datează de opt secole, Catedrala Notre Dame. Se caută soluții și răspunsuri la ceea ce am putea numi tragedie culturală, religioasă, istorică și materială.

Contactat de PSNews.ro, istoricul Vlad Nistor a declarat că monumentul poate fi refăcut datorită tehnologiei actuale, însă ar putea exista obiecte pentru care nu s-ar mai găsi o formă similară de refacere.

”E senzațional de neplăcut, e înfiorător, e îngrijorător, e unul dintre simbolurile nu numai ale Franței, al Europei  în ansamblu, e ceva ce reprezintă spiritul Europei. Este o capodoperă  nu numai în sine, pentru că există și catedrale mai mari și catedrale mai înalte, are o valoare simbolică zdrobitoare, e absolut sinistru ce s-a întâmplat și mi se pare firesc ca și oamenii politici, am văzut că și președintele Iohannis a făcut lucrul acesta aseară, să își arate pasiunea culturală și umană față de asemenea tragedie, pentru că este o tragedie culturală și este o tragedie la nivel simbolic, dar dincolo de asta, cu siguranță cu resurse și înțeleg că o parte din resurse au fost deja alocate, înțeleg că nu un număr de afaceri de francezi au dat deja 300 de milioane euro pentru refacerea Catedralei.

Catedrala poate fi  refăcută cu tehnologia de astăzi. Înțeleg că erau inclusiv nenumărate artefacte religioase importante. Problema este câte dintre ele au fost salvate și câte nu. Dar ca principiu e absolut sinistru, mă gândesc doar la vitraliile alea, dacă plafonul a căzut, înseamnă că vitraliile nu mai există. De refăcut se poate reface, cu siguranță cu ajutorul tehnologiei de astăzi va arăta la fel ca înainte”, a explicat istoricul.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo a anunțat într-o postare pe Twitter că au fost salvate mai multe lucrări de artă din incendiul care a mistuit Catedrala Notre Dame luni seară. Potrivit edilului, pompierii au reușit să salveze și să ducă într-un loc sigur, printe alte obiecte valoroase coroana de spini a lui Hristos și  tunica Sfântului Louis.

”Mulțumită echipei @PompiersParis, poliției și agenților municipali care au realizat în seara
asta un lanț uman impresionant pentru a salva lucrările #OurDame. Coroana de spini, tunica
Sfântului Louis și câteva alte lucrări importante sunt acum într-un loc sigur”,  
a scris Anne Hidalgo pe Twitter.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *