Skip to content
Sport

Zilele de 24 şi 31 decembrie 2014 ar putea fi declarate de Guvern drept zile libere

Decizia ar urma să fie luată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Zilele de miercuri, 24 şi 31 decembrie, din ultimele două săptămâni ale acestui an ar putea fi declarate drept zile libere de către Guvern, înaintea Sărbătorilor de Crăciun şi, respectiv, Anul Nou, informează mediafax.ro.

Conform procedurii, ziua este declarată liberă pentru personalul bugetar, cu excepţia celor din instituţiile publice a căror activitate trebuie asigurată.

Potrivit Codului Muncii, sărbătorile legale sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât cele din weekend, majoritatea asimilate sărbătorilor religioase.

Pentru sfârşitul acestui an, zilele libere legale sunt 25 şi 26 decembrie, reprezentând prima şi a doua zi de Crăciun, iar zilele libere de la începutul anului viitor sunt 1 şi 2 ianuarie, de Anul Nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *