Ziua Armatei Române. Gabriel Leș: „Trebuie să avem foarte mare grijă la resursa umană”

Gabriel Leș, Puterea Știrilor

Ceremonii militare în țară și în străinătate au avut loc miercuri pentru a marca Ziua Armatei Române. Un eveniment care are loc în fiecare an pe 25 octombrie, ziua în care cinstim apărătorii acestui stat. Au fost multe declarații, multe promisiuni astăzi la ceremonia care a marcat această zi – au participat Președintele României, Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, ministrul Apărării – Angel Tîlvăr și mulți alți oficiali români.

Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, Gabriel Leș, fost ministru al Apărării, a declarat că deși România a făcut pași importanți către interoperabilitatea cu aliații noștri, încă sunt multe lucruri de făcut. Astfel, Leș a amintit de faptul că atractivitatea pentru cariera militară a scăzut, sunt foarte multe ieșiri din sistem, astfel că ministrul Apărării trebuie să ia măsuri urgente.

„Trebuie să avem foarte mare grijă la resursa umană”

„Permiteți-mi și mie, vă rog frumos, să spun la mulți ani Armatei României din tot sufletul meu, și așa cum amintea și dl ministru al Apărării, armata rămâne una dintre instituțiile care se bucură de marea încredere a românilor și trebuie, cred, să facem tot ce ține de noi pentru a o păstra la vârful încrederii, mai ales în astfel de perioade tulburi. Iar în contextul regional și internațional mai larg, deosebit de învolburat, armata capătă cu adevărat o relevanță de prim plan. Suntem conștienți de vremurile de criză, de conflicte, mai ales de cele din proximitatea noastră și cred că România nu poate fi asigurată decât prin angajamente ferme față de acest corp vital – Armata României.

Pe de altă parte, permiteți-mi să spun că am făcut pași importanți către interoperabilitatea cu aliații noștri, însă cred că sunt încă multe lucruri de făcut. Se amintea de programele de îndestrare, de cei 2% mai apoi de cei 2,5% din PIB, dar astfel de chestiuni și astfel de achiziții nu se pot face chiar peste noapte. Trebuie să avem încă foarte mare grijă la resursa umană pe care eu am avut-o în vedere întotdeauna. Resursa armatei este una de excepție. Înțeleg astăzi, de exemplu, că atractivitatea pentru cariera militară a scăzut, sunt foarte multe ieșiri din sistem. Sunt anumite măsuri care trebuiesc luate urgent pentru a recupera probabil profilul carierei militare”, a declarat fostul ministru al Apărării, la Puterea Știrilor.

„Armata este acum mult mai pregătită”

„Vă dați seama că în situația actuală, când sunt atâtea conflicte pe care nu le credeam posibile în urmă cu câțiva ani de zile și sunt, așa cum am spus, chiar lângă noi, în proximitatea noastră – vedem un conflict la granița cu România de aproximativ 2 ani de zile, un conflict destul de dificil de gestionat în Israel și alte lucruri care ne pot da de gândit. Probabil că acum lucrurile sunt mai complicat de făcut, pentru că toată lumea se gândește ce s-ar întâmpla dacă ajungem în situația în care trebuie să ajungem pe front, dar totuși trebuie continuate măsurile pentru a atrage spre cariera militară și categoric, așa cum amintea azi și ministrul, trebuie să continuăm programele de înzestrare într-un ritm mai alert.

Armata este acum mult mai pregătită, față de cum era acum 20 de ani, de exemplu. Dar ceea ce aminteam, totuși, este că aici mai trebuie să facem și să grăbim puțin pașii pentru înzestrare, aici discuția poate fi mai complexă din nou, cât cum, de unde ș.a.m.d. Dar această tehnică militară, aceste capabilități militare, sunt important de achiziționat cât mai epede, pentru că, vedeți, din păcate, este posibil și un conflict și în secolul 21. Mă gândesc, de exemplu, în 2017, când eram ministru, a fost destul de greu de justificat în fața Parlamentului la ce ne trebuie atâta tehnică militară, cheltuieli atât de mari ș.a.m.d. Astăzi vedem că sunt posibile conflicte în jurul nostru, foarte aproape de noi, în proximitatea noastră, și această tehnică militară trebuie achiziționată cât de repede”, a continuat ministrul.

Unde se află România la capitolul dotare militară

Potrivit Globalfirepower, România se află pe locul 47 în lume (din 145 de state), având un index de 0,7735. În 2022, România s-a aflat pe locul 38. Forțele terestre române au 43.000 de militari, în timp ce forțele navale au 7.150 de militari, iar cele aeriene 10.700. Dacă luăm în calcul personalul activ, rezerviștii și forțele paramilitare ajungem la un total de 132.000 de militari.

În prezent, România dispune de 681 de tancuri (268 în stare de pregătire), de 30 de avioane de vânătoare (20 în stare de luptă), precum și 11 aeronave de transport și 61 de elicoptere (40 în stare de luptă).

La capitolul forțe navale, România deține trei fregate, șapte corvete și trei nave de patrulare.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: