Skip to content
Politică

Ziua maghiarilor de pretudindeni. Etnicii unguri din România mărșăluiesc în mai multe orașe

Vineri se împlinesc 171 de ani de la Revoluţia Maghiară din 1848, considerată ca fiind Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Manifestări de comemorare a Revoluției au loc în mai multe localități din Transilvania. La Oradea, vor fi depuse coroane de flori și va avea loc un marș comemorativ spre statuia poetului pașoptist maghiar Petofi Sandor, în timp ce la Cluj-Napoca oamenii vor merge în marș in faţa Institutului Teologic Protestant, până la Biserica Piariștilor, unde va fi oficiată o slujbă religioasă.

„Revoluţia ungară din 1848-1849 a eşuat din punct de vedere militar, însă cererile sale de atunci s-au înfăptuit. Ungaria poate trăi astăzi în libertate şi pace” a afirmat ministrul Gergely Gulyás, şeful Oficiului premierului ungar, la Várkert Bazár, unde a decernat medalii de stat cu prilejul sărbătorii naţionale de la 15 martie, scrie hotnews.ro.

Ziua Maghiarilor din Transilvania este marcată și în Transilvania.

La Oradea, vor fi depuse coroane de flori și va avea loc un marș comemorativ spre statuia poetului pașoptist maghiar Petofi Sandor, iar la eveniment va lua parte și vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt. Evenimentul va începe la ora 18, la statuia politicianului Szacsvay Imre, au declarat pentru Mediafax reprezentanții UDRM, care vor fi prezenți. Manifestarea se va încheia cu depunere de coroane și cu un marș comemorativ spre statuia poetului Petőfi Sandor.

Semjen Zsolt va fi prezent, de asemenea, și la Arad, și va asista de la ora 15.30 la ceremoniile de la Statuia Libertății, alături de liderii UDMR Arad. La Cluj-Napoca va avea loc începând cu ora 11.00 un marș comemorativ prin centrul oraşului, care va porni din Piaţa Avram Iancu, din faţa Institutului Teologic Protestant, până la Biserica Piariștilor de pe str. Universității, unde va fi oficiată o slujbă religioasă. De la ora 13.00, participanţii la manifestări vor asista la ceremonia de depunere de coroane de flori şi discursuri ale liderilor UDMR Cluj şi oficialităţilor locale şi judeţene la plăcuţa comemorativă de pe fostul hotel ”Biasini”, unde s-a cazat în 1848 poetul şi revoluţionarul maghiar Petofi Sandor. Printre vorbitori se va număra și consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos, care va transmite mesajul premierului ungar Viktor Orban. În cadrul ceremoniei vor avea loc și momente cultural – artistice constând în recitaluri de poezie și intonarea de cântece pașoptiste.

La Sovata, la ora 12.30 vor fi depuse coroane de flori la statuia lui Petofi Sandor, în timp ce la Arad vor avea loc manifestări în centrul orașului, la Statuia Libertății, unde vor fi depuse coroane de flori.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este marcată, în fiecare an, în majoritatea localităţilor din Transilvania, fiind comemoraţi eroii din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848-1849.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *