Skip to content
Sănătate

Ziua Mondială a Sănătății: Proiectele Consiliului Județean Ilfov în domeniul sănătății

Consiliul Județean Ilfov acordă o importanță deosebită programelor de prevenție, diagnosticare și tratare, dar și infrastructurii sanitare din județ. Prin aceste proiecte și campanii, Consiliul Județean își propune să vină în preîntâmpinarea problemelor și situațiilor de natură medicală ale cetățenilor. Perioada pandemică a contribuit la conștientizarea impactului pe care îl au prevenția, informarea din surse verificate și importanța majoră a domeniului sanitar în viața cetățenilor și le suntem recunoscători tuturor cadrelor medicale pentru eforturile depuse în fiecare zi.

Printre cele mai importante proiecte și campanii în domeniul sănătății derulate de Consiliul Județean Ilfov, inclusiv proiectele aflate în curs de implementare, sunt:

Screening TB – organizarea de activități de prevenție, screening și tratament al tuberculozei:

Consiliul Județean Ilfov a încheiat în septembrie 2021 un protocol de cooperare cu Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta” și Asociația Română Anti-SIDA, pentru sprijinirea derulării, la nivelul județului Ilfov, unor programe de depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente. În ultimele opt luni, au beneficiat de consultații gratuite 899 de ilfoveni. Proiectul va continua până în aprilie 2023.

Sănătatea are prioritate în Ilfov:

În cadrul acestui proiect, Consiliul Județean Ilfov pune la dispoziția persoanelor vârstnice, de peste 65 de ani , cu rezidența în Ilfov, transportul către Spitalul Obstetrică Ginecologie Buftea, în vederea efectuării de investigații medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Proiectul a fost demarat în 1 februarie 2022.

Realizarea unei campanii de informare și conștientizare în rândul populației județului Ilfov privind vaccinarea împotriva COVID-19:

 Această campanie presupune organizarea unor evenimente (maraton al vaccinării) și comunicarea zilnică, la nivelul județului Ilfov, în mediile de informare ale Consiliului Județean (pagina de Facebook, site și pagina dedicată https://covid19ilfov.ro/) cu privire la disponibilitatea centrelor de vaccinare și ultimele noutăți în domeniu.

Screening cancer colorectal – prevenţie, depistare timpurie, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale:

Consiliul Județean Ilfov a încheiat un protocol de cooperare cu Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” și Asociația Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România”, pentru derularea, la nivelul județului Ilfov, a proiectului „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale București-Ilfov”. Proiectul va continua până în decembrie2023.

Campanie împotriva cancerului de col uterin:

 Proiect-pilot, în parteneriat cu Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, ce are ca scop depistarea precoce, diagnosticul și tratamentul cancerului de col uterin. Acesta va fi derulat pe o perioadă de șase luni.

Centru Integrat de Hipoterapie pentru copii cu nevoi speciale:

  Realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Giurgiu, proiectul presupune constructia, amenajarea și operaționalizareaCentrului Integrat de Hipoterapie pentru copii cu nevoi speciale. Data finalizării urmează a fi stabilită în urma realizării studiilor și a evaluărilor tehnice.

Competențe digitale pentru profesioniștii din sistemul de sănătate. Proiect pilot în județul Ilfov:

Este un proiect strategic aflat în curs de contractare, planificat pe durata a 16 luni, care va fi implementat în mai multe etape și finalizat cu pilotarea în județul Ilfov a unui proiect de de îmbunătățire a competențelor digitale și formare continua a profesioniștilor din sănătate, pentru a oferi asistență medical de la distanță, prin telemedicină.

Cinci incubatoare pentru spitalele din administrarea Consiliului Județean Ilfov – Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea:

Consiliul Județean Ilfov în parteneriat cu Ministerul Sănătății cofinanțează două unități medicale în scopul modernizării și dotării acestora cu aparatură medicală de ultimă generație.

De asemenea, Consiliul Județean Ilfov are contribuții semnificative în sistemul sanitar și în infrastructura medicala a județului Ilfov. Astfel, urmează a fi alocați peste un milion și jumătate de lei Spitalului din Buftea, pentru reparații și aparatură, și peste șapte sute de mii de lei Spitalului Județean Ilfov, iar prin asocierea cu Consiliului Local al comunei Glina, Consiliul Județean Ilfov va contribui la contruirea dispensarului din sat Cățelu, comuna Glina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *