Ziua Națională a României. Programul Manifestărilor de 1 Decembrie în București și în țară

Sursa foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

1 decembrie 2024. Ziua Națională a României marchează Marea Unire din 1918 și este onorată cu parade militare, depuneri de coroane în București și în țară. În acest an,  pe 1 Decembrie vor avea loc și alegerile parlamentare.

Programul Paradei de 1 decembrie din București

Ca în fiecare an, pe 1 Decembrie în Bucureşti are loc Parada militară dedicată Zilei Naţionale a României.

  • Orele 6.00-11.00, Parcul Carol I, ceremonie militară și religioasă cu depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Ostașului Necunoscut.
  • Ora 10:00: Startul paradei în Piața Arcul de Triumf. Peste 2.500 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, cu 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave, vor lua parte la eveniment.
    Ceremonia va fi transmisă și online pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale. Totodată, parada va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube și pe site-ul Administrației Prezidențiale.
  • După încheierea ceremoniei oficiale, publicul va putea vizita expoziția de tehnică militară organizată în zona Arcului de Triumf. Aceasta va rămâne deschisă până la ora 12:30, oferind ocazia de a observa de aproape echipamente moderne și de a interacționa cu specialiști din cadrul forțelor armate.
  •  Orele 19.00-22.00, solemnitatea retragerii cu torțe pe următorul traseu: Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Spl. Independenței – Bd. Eroilor Sanitari – Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – Șos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. General Paul Teodorescu – Bd. Timișoara – sediul Brigăzii 30 Gardă.

Restricții de circulație

Pentru buna desfășurare a evenimentelor, Brigada Rutieră a Capitalei va impune restricții de trafic în zonele adiacente Arcului de Triumf și pe traseele de defilare. Șoferii sunt sfătuiți să evite aceste zone și să folosească rute alternative.

Accesul publicului

Participarea la evenimente este permisă publicului larg, cu respectarea măsurilor de siguranță și a indicațiilor autorităților. Este recomandat ca spectatorii să ajungă din timp pentru a evita aglomerația și pentru a se bucura de spectacolul oferit de forțele armate.

Programul Paradei de 1 decembrie la Alba Iulia

Peste 1000 de militari și 70 de autospeciale militare vor defila pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Dacă vremea va fi favorabilă, pe cerul municipiului vor putea fi văzute și elicoptere de luptă, dar și avioane F16. Pe lângă trupele române, la Alba Iulia, vor exista și trupe ale aliaților NATO din Belgia, Polonia și Franța.

Autoritățile au pregătit un program amplu și variat în capitala Unirii unde, de altfel, toată săptămâna au avut loc manifestări dedicate Zilei Naționale.

  • 10.00 – Rădăcini și simboluri. Arta tradiției românești
    • Vernisaj expoziție temporară
    • Palatul Principilor Transilvaniei
  •  10.00 – Salonul de carte „1 Decembrie”, ediția a IV-a
    • Standuri de edituri și lansări de carte în intervalul orar 10:00 – 20:00
    • Sediul Administrativ al Consiliului judeţean Alba – Atrium Centurionum
  • 10.00 – Târg de meșteșuguri tradiționale românești – România tradițională
    • Târg și ateliere de meșteșuguri tradiționale românești (olărit, pictură tradițională de icoane pe sticlă, arte decorative, cojocărie, pielărie, arta lemnului, țesături și cusături tradiționale) în intervalul orar 10:00 – 19:00
    • Esplanada Centrului Etnografic al Județului Alba
  • 10.30 – Omagiu lui Avram Iancu, erou al națiunii române
    • Eveniment – filmare cu păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor din județul Alba: omagiu lui Avram Iancu, erou al națiunii române, cu ocazia Zilei Naționale a României
    • Traseu filmare: Poarta I – Poarta II – Poarta III – Esplanada Sălii Unirii
  • 11.00 – Marea Adunare Națională – Primirea soliilor din Cetățile de Scaun
    • Reconstituire istorică
    • Piața Cetății Alba Carolina
  • 12.00 – Te Deum
    • Catedrala Încoronării
  • 12.00 – Focuri de artificii de zi
    • Esplanada Catedralei Încoronării
  • 12.30 – Semnare acord de asociere
    • Sala Unirii
  • 13:00 – Citirea Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia și Rugăciune de mulțumire
    • Monumentul Unirii
    • Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia în parteneriat cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Paradă militară cu peste 1000 de militari, avioane F16 și blindate

  • 14.00 – Defilare militară dedicată Zilei Naționale a României pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.
  • 16.00 – Semnare acord înfrățire – Municipiului Alba Iulia, Județul Alba, România cu Municipiul Edineț, Raion Edineț, Republica Moldova
    • Sala Unirii
  • 17.00 – Caleidoscopul Unirii
    • Animație, prezentări, reenactment istoric
    • Piața Cetății Alba Carolina
  • 17.30 – Retragerea cu torțe
    • Sala Unirii
  • 18.30 – Spectacol folcloric extraordinar – ALBA UNEȘTE ROMÂNIA
    • Spectacol dedicat Zilei Naționale a României în ,,Anul Avram Iancu”, susținut de artiști din toate zonele istorice ale României: Veta Biriș, Ionuț Fulea, Pr. Doru Gheaja, Sava Negrean Brudașcu, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Mariana și Adriana Anghel, Anghelina Timiș, Cristian Pomohaci, Roxana Reche, Mihaela Grec, Georgiana Necșa, Nicolae Plută, Șirin Narenji, Cristian Totpati, Lucreția Goagea, Floricica Moga, Alexandra Chira, Roxana Bădescu, Dorina Narița, Luiza Turcu, Petronela Popa, Cosmin Cotîrlă, Tulnicăresele din Munții Apuseni, Ansamblul ,,Junii de la Jidvei” și Gabriel Bucur, Corul de copii ,,Theotokos” și Pr. Călin Bulac, Grupul tradițional ,,Muguri de Tezaur” și Leontina Fărcaș, Secția muzică a Universității ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Garda Națională de la Alba Iulia a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, alături de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba.
    • Dirijor Alexandru Pal, prezentator Iuliana Tudor, regia Elise Stan
    • Casa de Cultură a Sindicatelor
  • 20.30 – La mulți ani, România! – Spectacol de artificii
    • Piața Cetății Alba Carolina

Programul Paradei de 1 decembrie la Iași

Ziua Națională a României va fi marcată în capitala Moldovei printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, dar şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului Iași cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

La ora 11.30 vor începe în Piața Palatului Culturii manifestările oficiale: Te Deum, alocuțiunile oficialităților, depunerea de coroane și parada militară.

De la ora 12.15 va avea loc un spectacol folcloric, „Noi suntem români”, susținut de Ștefan Pintilie, Loredana Colotin, Biatrice Duca și Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași.

Aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc la ora 17.00, în zona bradului de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași. Momentul va fi marcat cu un mic spectacol pentru copii.

Servicii Publice SA a cumpărat pentru această iarnă peste 500 de brazi în ghivece, care sunt ornați și amplasați în toate zonele orașului, și circa 200 de brazi pentru unitățile de învățământ.

De asemenea, 22 de brazi mari sunt decorați cu instalații luminoase și montați pe pietonalul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, la centrele de cartier ale Primăriei, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor), Podu Roș, Ateneu și alte puncte de atracție.

Punctele principale de atracție rămân pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde sunt montate tuneluri din cetină cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă.

Târgul de Crăciun al laşului şi parcul de distracţii vor fi organizate pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt și strada I.C. Brătianu, unde sunt montate roata panoramică și căsuțe ornate cu luminițe.

Programul Paradei de 1 decembrie în Dobrogea

La Constanța, pe 1 decembrie, începând cu ora 11:00, la monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic, va avea loc un ceremonial militar și religios, în cadrul căruia vor fi depuse coroane de flori, iar evenimentul se va încheia cu defilarea gărzii de onoare și a plutoanelor constituite din militari ai Forțelor Navale Române și din reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, la care se vor alătura și parteneri americani, francezi și spanioli, dislocați la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.

De asemenea, începând cu ora 17.00, marinarii militari se vor retrage cu torțe pe traseul Sala Sportului – Bulevardul Tomis – Strada Traian – Parcul Arheologic – Monumentul „Victoriei”.

La Mangalia, cu prilejul Zilei Naționale a României, duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Complexul Monumental din Piața Republicii, va avea loc un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori, precum și cu defilarea marinarilor militari.

La Brăila, activitățile se vor desfășura începând cu ora 10.00, în Piața Independenței, unde marinarii militari fluviali vor participa la ceremonia militară și religioasă încheiată cu defilarea gărzii de onoare.

În garnizoana Tulcea, la ora 09.00, vor fi depuse coroane și jerbe de flori la Monumentul din Cimitirul Eroilor. De asemenea, militarii Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea” vor participa, începând cu ora 09.00, la ceremonia militară organizată la Monumentul Eroilor din Babadag.

Forțele Navale Române vor marca Ziua Națională a României și la bordul navelor aflate în teatrul de operații din Marea Mediterană, acolo unde fregata „Regele Ferdinand” – 221 participă la Operația NATO SEA GUARDIAN, cu un echipaj format din 240 de militari, și puitorul de mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”, cu 85 de marinari militari la bord, nava comandant a grupării navale permanente NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group Two).

Programul Paradei de 1 decembrie din Cluj

Manifestările din acest an se vor desfășura în Piața Mihai Viteazul, Piața Avram Iancu și Piața Unirii.

Evenimentele debutează cu ceremonialul de depunere de jerbe și flori în Piața Mihai Viteazul, de la ora 10:30.

Manifestările organizate de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județul Cluj și Divizia 4 Infanterie „Gemina” continuă de la ora 12:00 în Piața Avram Iancu unde va avea loc ceremonia oficială și un spectacol de efecte speciale.

De asemenea, de la ora 13:00, „Cântec pentru Avram Iancu” eveniment dedicat liderului revoluţiei române de la 1848 din Transilvania, organizat de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca în parteneriat cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România.

Pe Bulevardul Eroilor va avea loc o reconstituire a evenimentelor din anul 1918, în intervalul 13:00-15:00. De asemenea, clujenii pot rămâne cu o amintire din zona de photobooth, care va fi activă în intervalul 12:00-21:00.

La „kilometrul 0” al orașului, în Piața Unirii, evenimentele dedicate Zilei Naționale vor începe la ora 15:00 cu un regal folcloric susținut de artiști și ansambluri folclorice precum Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Valeria și Traian Ilea, Maria Golban Șomlea, Cristian Totpati, Lucia Potra, Mihaela Grindean, Adriana Irimieș, Silviu Popa, Andra Cocian, Ioana Breda Morar, Mariana Morcan, ansamblul folcloric Mugurelul, ansamblul folcloric Miorița, acompaniați de Orchestra Regal Transilvan.

Iluminatul festiv va fi aprins în tot orașul de la ora 19:00, după care vor urca pe scena din Piața Unirii Delia și Zdob și Zdub.

De la ora 20:00 – în Piața Avram Iancu – spectacol inedit de drone și lumini.

Programul pentru fiecare locație

Piața Unirii

  • 15:00 – Regal folcloric19:00 – Aprinderea iluminatului festiv
  • 19:05 – Concert Delia
  • 20:15 – Concert Zdob&Zdub

Piața Avram Iancu

  • 12:00 – Ceremonia oficială
  • 13:00 – „Cântec pentru Avram Iancu” (eveniment organizat în parteneriat cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România)
  • 20:00 – Spectacol de drone și lumini

Bulevardul Eroilor

  • 13:00-15:00 – Reconstituire a evenimentelor din anul 1918
  • 12:00-21:00 – Zona de photobooth

Piața Mihai Viteazul

  • 10:30 – Ceremonial de depunere de jerbe și flori

Programul Paradei de 1 decembrie din Timișoara

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: