Nicolae Ciucă de Ziua Veteranilor: Azi onorez faptele de vitejie ale camarazilor mei

Sursa foto: Facebook / Nicolae Ionel Ciucă

Ziua de 11 noiembrie are o însemnătate aparte, fiind onorate faptele de vitejie ale veteranilor din Teatrele de Operaţii, cei care, prin curajul şi comportamentul lor ireproşabil în misiuni, au făcut ca Armata României să fie respectată şi apreciată peste tot în lume, a declarat luni preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul liberalilor.

”Azi onorez faptele de vitejie ale camarazilor mei, veterani ai Teatrelor de Operaţii, cei care, prin curajul şi comportamentul lor ireproşabil în misiuni, au făcut ca Armata României să fie respectată şi apreciată peste tot în lume.

Mi-am petrecut ani buni din viaţă în teatrele de operaţii: Irak, Afganistan, Angola. Ştiu ce înseamnă să fii departe de casă şi de cei dragi şi ştiu cât de greu este. De aceea, ziua de 11 noiembrie are o însemnătate aparte nu doar pentru mine, ci pentru întreaga Armată a României”, a scris Ciucă pe Facebook.

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii a fost instituită prin lege acum zece ani.

”Data de 11 noiembrie nu a fost aleasă întâmplător: este sărbătorită în toată Europa, deoarece la acea dată, în anul 1918, a intrat în vigoare armistiţiul dintre Puterile Antantei şi Germania, care a încheiat Primul Război Mondial. Tot la 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în Teatrul de Operaţii din Afganistan. Să cinstim sacrificiul militarilor răniţi şi să ne înclinăm cu respect faţă de cei care au plătit cu viaţa. La mulţi ani tuturor Veteranilor din Teatrele de Operaţii! Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au căzut în Teatrele de Operaţii!”, este mesajul transmis de Nicolae Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: