Skip to content
Politică

Zodia iepurelui politic. Încercare de astrogramă EXCLUSIV

În cele ce urmează, ne vom lua libertatea de a demara o analiză astrologico-politică. Motivul? Nu e nevoie să locuim în China pentru a realiza că, pe malurile Dâmboviţei, începutul anului 2016 stă sub „zodia” iepurelui electoral. Promitem că astrograma noastră se va baza pe evidenţe.

Asta fiindcă, pe parcursul ultimelor două decenii, semnul iepurelui s-a statornicit la loc de cinste (şi cu o celeritate de-a dreptul strategică) în „zodiacul” politichiei româneşti. Lansarea acestor gonaci deloc urecheaţi – aşa cum veţi constata, metoda e arhiprezentă în reţetarul din laboratoarele tuturor partidelor autohtone – are o unică menire, cât se poate de evidentă: aceea de a încurca şi de a bulversa adversarul politic.

Un candidat-iepure de succes a fost Theodor Stolojan, în 2004, atunci când s-a retras şi i-a lăsat calea liberă înlăcrimatului Traian Băsescu. Ce-i drept, experimentul s-a dovedit o reuşită de proporţii şi a semnificat debutul celor zece ani de regim băsist (cu iz autocratic). Gurile rele (dar nu întocmai absurde) susţin că un iepuroi năbădăios va fi fost şi Vadim, în 2000, când procentele peremistului ar fi fost umflate artificial – pesemne, cu pompa serviciilor secrete (via fosta Securitate) – tocmai pentru a garanta victoria tătucului Ion Iliescu, prezentat iconic, cu eticheta eroului democrat ce ne putea scăpa de dictatura Tribunului. Ironic, nu?!

Iepureala a fost uzitată şi cu ocazia prezidenţialelor din 2014, când PSD a azvârlit pe piaţă nume precum Sorin Oprescu sau Mircea Geoană, tocmai pentru a-i face pârtie adevăratului candidat, Victor Viorel Ponta. Acelaşi tertip l-a demarat Cristian Diaconescu, în PMP, un iepure cu o oareşce notorietate, care a fost aruncat în cursă doar pentru a-i face deschiderea Elenei Udrea, ca la poker. Ce-i drept, din cu totul alte considerente, deschiderea a fost într-atât de eficientă, încât blonda s-a lansat până în arestul DNA. E adevărat, unii au ghinion. Oprescu avea s-o păţească mai rău, din pricina unor plicuri cu mită.

Desigur, putem identifica şi tipologia iepurelui care chiar candidează, deşi ştie foarte bine că nu e creditat cu şanse de izbândă, doar pentru a „roade” din bazinul electoral al inamicului politic. În această situaţie s-a complăcut – pe întreaga durată a anului 2014 – ex-premierul Călin Popescu-Tăriceanu, care a acceptat să joace rolul unui Bugs Bunny pesedist menit să şterpelească din voturile destinate lui Klaus Iohannis. Un iepuraş similar a fost şi otevistul Dan Diaconescu. Tot în această categorie s-a încadrat răposatul Vadim Tudor, care, de-a lungul întregii sale vieţi, s-a dovedit a fi iepuroi de meserie (deşi nimeni nu i-a eliberat vreo carte de muncă), făcând mai mereu jocurile de culise ale PSD. La acelaşi truc s-a dedat, în 2014, şi actorul comunistoid Mircea Diaconu, care a participat la europarlamentare mimând independenţa politică, deşi candidatura i-a fost gândită şi promovată din chiar laboratoarele PSD-PC. Miza a fost atragerea voturilor PNL, formaţiune căreia Diaconu îi datora întreaga carieră (adică, funcţiile babane remunerate din bugetul de stat).

Iepureala s-a dezlănţuit şi acum (în fapt, ne-a năpădit de câteva luni) pe plaiurile lui Păcală – fiindcă, e evident, orice formă de iepureală semnifică – nu-i aşa?! – o păcăleală politică. Însă, pe lângă motivaţiile dezvoltate mai sus, actuala pandemie iepurească mai are o raţiune, deosebit de interesantă: este pentru prima oară când adevăraţii candidaţi la viitoarele locale (luăm în calcul mediul citadin, în special marile oraşe) preferă să stea pitiţi, dârdâind de frica procurorilor DNA. Da, distrugerea lui Cristian Popescu Piedone – personaj care (avertizau toate sondajele) ar fi câştigat fără probleme Bucureştiul şi l-ar fi pus la picioarele generalissimului de tinichea Gabriel Oprea, i-a înfricoşat la culme atât pe primarii în funcţie, cât şi pe aspiranţii din umbră. Pe de altă parte, obliterarea lui Oprescu şi a lui Mazăre a picurat fiori de gheaţă pe spinările candidaţilor – pesemne, dacă DNA i-ar lua la bani mărunţi pe primarii patriei (aşa cum, de fapt, se şi zvoneşte că se va întâmpla, într-un viitor foarte apropiat), am realiza că aceştia sunt mult mai aproape de Beciul Domnesc decât de jilţul edilitar. Gestionarea oneroasă a proiectelor pe bani europeni, căpuşarea bugetelor publice, suveica sponsorizărilor de campanie sau – de ce nu? – acuzaţiile referitoare la fapte ce vizează traficul de influenţă, ori alte acţiuni reprobabile, corupte, pot exploda orişicând, căpătând forma unor ireversibile dosare DNA. Da, iar iepurilor nu le plac dosarele anticorupţie. Ei preferă funcţiile călduţe şi morcovii suculenţi de pe ogoarele statului. Şi leii, leii grei.

Oricum, indiferent de voinţa gonacilor autohtoni, e ştiut că de Paşte vine Iepuraşul – un soi de Big Brother al tuturor iepurilor (de câmp, de pădure, de casă, de ciocolată, de zoo sau politici). Însă, în primăvara lui 2016, proverbialul rozător s-ar putea să aducă şi oarece cătuşe. Putem paria pe asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *