Skip to content
Politică

Zvârcolirile PNL ascund o bombă cu fâs: PSD deja a fidelizat UNPR în Parlament. Cifrele edificatoare EXCLUSIV SURSE

Recentele zvârcoliri ale Partidului Naţional Liberal (PNL) ascund o bombă cu fâs: PSD deja a fidelizat UNPR în Parlament. Vedeţi mai jos cifrele edificatoare.

Surse politice au declarat, miercuri după-amiază, pentru PSnews.ro, că strădaniile liberalilor de a atrage nu atât PSRO, cât mai ales UNPR (în lupta împotriva PSD) sunt, în mare parte, moarte în faşă. Astfel, chiar dacă PSRO are mari şanse să pluseze, lăsându-se absorbit de PNL, de partea cealaltă, liberalii are şanse să primească un mare flit de la progresişti, în condiţiile în care PSD deja a făcut marea promisiune pentru UNPR: 20 de locuri în Parlament după alegerile din toamnă (12 la Camera Deputaţilor şi 8 la Senat). În orice caz, potrivit surselor noastre, UNPR-iştii deja ar fi pus condiţia ca PSD să le ofere în cele două camere un număr de locuri suficient încât să îşi poată constitui grupuri parlamentare.

CITIŢI ŞI: Cutremur pe scena politică: BPN al PNL a votat fuziuni neaşteptateEXCLUSIV SURSE

Cu alte cuvinte, tabloul general arată că, de fapt, zvonul provenit din PNL, privind absorbţia UNPR şi a PSRO, şi-ar putea avea originea în iniţiativa PSRO (chiar dacă sortită eşecului) de a rupe voturi de pe partea stângă şi de a şubrezi alianţa dintre PSD şi UNPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *