EXCLUSIV Ce funcție ar putea ocupa Crin Antonescu

 După alegerile europarlamentare din acest an, printre liberali a fost o stare de agitație, neliniște și dezorganizare, care se putea observa și din exteriorul partidului.

Mai întâi, Crin Antonescu și-a dat demisia de la vârful partidului pentru a prelua totuși șefia interimară, dar la care a renunțat după numai câteva zile. Ulterior,  Antonescu a uimit întreaga scenă politică la sfârșitul lunii mai, când a anunțat că renunță și la candidatura la prezidențiale.

Chiar în timpul Congresului PNL, din data de 28 iunie, s-a întâmplat un lucru surprinzător. Și anume, în momentul în care președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a întrebat în sală dacă mai există și alte propuneri pentru candidat la prezidențiale, a fost menționat numele lui Crin Antonescu, care înainte afirmase că dacă i se cere să candideze, el va candida.

 Deși, conform programului inițial,  în cadrul acelui Congres trebuia să se voteze candidatul PNL la prezidențiale, acest lucru nu s-a întâmplat, Klaus Iohannis cerând ca Delegația Permanentă să fie cea care  desemnează candidatul PNL pentru cea mai înaltă funcție în stat.

În cele din urmă, după cum bine se știe, Crin Antonescu a pierdut competiția internă pentru poziția de candidat la prezidențiale, iar de atunci, este într-un continuu „concediu”, el nefiind prezent nici la Congresul comun PDL-PNL și nici la desemnarea candidatului ACL, motivul invocat fiind…concediul.

În momentul de față, fostul președinte al PNL a rămas un simplu senator, nemaiavând însă  vreo funcție care să îi ofere vizibilitate și prin intermediul căreia să poată comunica legitim. Întrebarea care intervine în acest caz este: „Se va mulțumi Crin Antonescu doar cu funcția asta, în contextul în care a sa cariera politică poate continua mulți ani de acum înainte?”

Potrivit unor informații din interiorul PNL, printre liberali circulă ideea cum că Antonescu ar dori să preia șefia Grupului Parlamentar PNL din Senat, această funcție fiindu-i cea mai accesibilă la momentul actual.

 Dacă acest lucru se va concretiza, Crin Antonescu ar avea o platformă de unde poate comunica și care să îi ofere legitimitatea necesară pentru a rămâne în prima linie a partidului. Mai mult de atât, în interiorul PNL încă există un nucleu dur de susținători ai săi.

Să nu uităm faptul că Antonescu are deja acest exercițiu de pe vremea când Călin Popescu Tăriceanu era președinte PNL și prim- ministru, iar el era liderul Grupului Parlamentar PNL de la Camera Deputaților și făcea opoziție conducerii partidului.

Contactat de Psnews.ro, președintele Comisiei Juridice din Senat, Cătălin Boboc ne-a declarat că orice este posibil.

„Orice este posibil. Domnul Antonescu este senator al PNL, este o voce importantă și un lider important încă al PNL. Știm foarte bine că a făcut atâtea pentru partid. Orice este posibil. Nu știu de un astfel de demers, dar se poate discuta. Nu știu dacă l-aș susține, nu pot să mă exprim, acum aud prima dată această ipoteză. De principiu, sigur că da, este un lider politic pe care l-am apreciat și îl apreciez în continuare.

Cred că este un lider politic de care partidul are nevoie. În această campanie chiar cred că este foarte foarte util la proiectul în care ne-am angajat, câștigarea președinției cu dl. Klaus Iohannis. Este, sunt convins, Crin Antonescu unul din principalii vectori de imagine importanți pe care este păcat să nu-l folosim la maxim. Vă spun sincer, eu m-am întâlnit cu colegii din Senat dar nu au existat discuții, cel puțin în prezența mea, pe acest subiect, a declarat Cătălin Boboc.

Pe de altă parte, fostul ministru al Economiei, senatorul Varujan Vosganian, contactat de Psnews.ro a transmis că „Puiu Hașotti a fost foarte bun ca șef al grupului”.

Eu nu am auzit, sincer. Am fost și ieri la grup și nu am auzit așa ceva. Nu mă apuc să mă dușmănesc cu unul sau cu altul comentând. Dacă aș fi auzit, mi-aș fi făcut o părere, dar nu am auzit, iar Puiu Hașotti a fost foarte bun ca șef al grupului”, a declarat pentru PSnews.ro Varujan Vosganian.

Contactat de Psnews.ro, actualul lider de grup al senatorilor PNL, Puiu Hașotti,  nu a dorit să comenteze.

Totodată, Tudor Barbu, fost senator PC, actualmente trecut în tabăra liberalilor, cunoscut ca un apropiat al lui Crin Antonescu ne-a declarat: „Nu știu despre această intenție și nu mi-am pus problema aceasta (n.r. – de a-l susține pe Crin Antonescu).”

Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu ne-a declarat că nu i-a transmis nimic Crin Antonescu referitor la acest subiect, dar dacă i-ar fi spus, s-ar fi gandit la acest aspect.

„Până când nu există o propunere în acest sens nu are  rost să mă gândesc. Nu e existat nicio propunere în acest fel. Nu mi-a spus domnul Antonescu nimic. Dacă mi-ar fi spus m-aș fi gândit”, a declarat, pentru Psnews.ro, Sorin Roșca Stănescu.

Deși nu este senator, Psnews.ro l-a contactat și pe deputatul Radu Zlati, cunoscut drept unul dintre cei mai puternici susținător ai lui Crin Antonescu, pentru a vedea cum comentează această informație.

„Nu am avut nicio discuție cu domnul Antonescu pe această temă, dar cu sigurață el nu ar candida dacă nu ar fi sigur că are șanse reale să câștig”, a declarat Zlati.

Trebuie specificat faptul că echipa Psnews.ro l-a contactat și pe Crin Antonescu pentru a-l întreba dacă dorește să comenteze această informație, însă acesta nu a răspuns la telefon.

Rămâne de văzut dacă Antonescu va dori să devină liderul senatorilor liberali, iar dacă acesta se gândește la ocuparea acestei funcții, ar trebui să își depună candidatura în prima zi a sesiunii parlamentare, adică luni, 1 septembrie a.c.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL