1.500 de euro pe hectarul cultivat cu usturoi. Guvernul poate aloca 4,2 milioane de euro pentru a compensa pierderile

UNSPLASH.COM/USTUROI
Sursa foto: Unsplash

Producătorii agricoli care au culturi de usturoi pe o suprafață de minimum 0,3 ha, înființate în toamna anului 2023 – primăvara anului 2024, vor pirmi un ajutor de minimis de 1.500 de euro pe hectar, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vor primi maximum 1.500 de euro pe hectarul de usturoi,  în vederea compensării parțiale a pierderilor la cultura înființată în toamna anului 2023 – primăvara anului 2024, potrivit unui proiect de OUG aflat în transparență decizională.

Suma totală alocată este în valoare de 20.868.280 lei, echivalentul sumei de 4.230.000 euro,  astfel că, în cazul în care suma totală de plată care urmează să fie acordată beneficiarilor depășește resursele financiare totale, prevăzute în actul normativ, suma cuvenită fiecărui beneficiar se va reduce proporțional.

Pentru a beneficia de această schemă, producătorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate cumulative:
a) să solicite ajutorul de stat prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;
b) să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativteritorială
se află suprafeţele cultivate cu usturoi, în anul 2024, la data depunerii cererii;
c) să înființeze culturi de usturoi, pe o suprafață de minimum 0,3 ha în toamna anului 2023 – primăvara
anului 2024;
d) să nu se afle în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de acordare
a ajutorului de stat, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, sau, în cazul
persoanei fizice, să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a
falimentului până la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat;
e) să mențină cultura de usturoi înființată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL