Aproximativ 10.000 de persoane au intentat un proces colectiv pentru a cere statului elveţian despăgubiri pentru efectele negative ale măsurilor luate în timpul pandemiei de COVID-19, a informat joi agenţia naţională elveţiană de presă ATS, preluată de EFE.
Plângerea depusă la Tribunalul Federal, în care se cere o compensaţie simbolică de 1 franc, urmăreşte mai ales ca această cea mai înaltă instanţă judiciară elveţiană să declare ilegale măsurile luată în ţară, care, deşi nu au impus lockdown-uri ca în alte state, au limitat adunările publice şi au anulat toate tipurile de evenimente, mai ales în anii 2020 şi 2021.
Reclamanţii afirmă că nu a existat nicio dovadă că situaţia sanitară ar fi justificat măsurile luate de guvernul federal, printre care obligaţia de a furniza un certificat de vaccinare care, potrivit avocaţilor lor, discrimina persoanele care nu acceptaseră să fie vaccinate.
Elveţia a înregistrat oficial peste 4,4 milioane de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei, echivalentul a aproape jumătate din populaţie, şi 14.400 de decese, notează EFE, citată de Agerpres.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News