Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA organizează licitaţie pentru realizarea studiului de fezabilitate privind modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad, valoarea estimată a contractului, fără TVA, depăşind 13 milioane de lei, potrivit unui anunţ al societăţii, postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, anunță Agerpres.
Potrivit anunţului de participare, obiectivul studiului de fezabilitate este acela de a evalua caracteristicile tehnice şi operaţionale ale liniei de cale ferată existentă, precum şi programele naţionale pentru dezvoltarea acesteia, dar şi acela de a ‘sugera intenţiile necesare’, în scopul modernizării tronsonului de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, parte a Axei 22, conform cerinţelor europene, la o linie de cale ferată dublă, electrificată, de 25 kV, controlată de un sistem ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R), care permite viteze cuprinse între 120 kilometri/oră şi 160 kilometri/oră, în conformitate cu Standardele Tehnice de Interoperabilitate (STI) şi cu previziunile cererii de trafic de călători şi de marfă, naţional şi internaţional.
În cadrul studiului de fezabilitate vor fi dezvoltate cel puţin două variante de traseu, în vederea modernizării Axei feroviare 22, precizează CFR SA, în anunţul postat pe SEAP.
Contractul, al cărui valoare estimată se ridică la 13,023 milioane de lei, fără TVA, intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice. Durata contractului este de 15 luni, începând de la data atribuirii acestuia.
Tipul procedurii va fi licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 13 octombrie, ora 12,00, iar cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare 14 octombrie, ora 10,00.
Deschiderea ofertelor va avea loc pe 14 octombrie, ora 12,00.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News