171 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale. ”D-ale Carnavalului”, pusă în scenă de studenții UNATC: „Miticii și Bibicii, Mițele și Didinele sunt permanent parte din noi”

Cu ocazia împlinirii a 171 de ani de la nașterea dramaturgului Ion Luca Caragiale, Universitatea care îi poartă numele a sărbătorit această zi memorabilă cu punerea în scenă a piesei ”D-ale Carnavalului”, sărbătorind și ”Ziua UNATC”.

Piesa ”D-ale Carnavalului” a avut premiera în 8 aprilie 1885, păstrând și după ani aceeași actualitate.

”Nenea Iancu ocupă loc în primul rând din timpuri vechi și până în timpurile noastre. Căci D’ale Carnavalului este universul atât de personal al ființei naționale, încât nu va pieri niciodată. Umorul lui nestăvilit, vorba care stârnește hohote de râs și situațiile care încurcă și descurcă eroi și eroine de mahala, fac din Caragiale un prieten prețios. E acel creator de frumos la care ne întoarcem mereu fără să simțim în vreun fel diferența de vârstă care crește de la an de an.

Madamele și domnii lui Caragiale, Miticii și Bibicii, Mițele și Didinele, cu patosul lor demn de personaje antice sunt permanent parte din noi. Îi regăsim zi de zi, îi recunoaștem și râdem împreună cu ei ca într-un veșnic carnaval. Lumea lor e lumea noastră: haz de necaz, râsu’-plânsu’, gluma bună la care se râde în hohote și neapărat finalul fericit!”, spun studenții UNATC.

Ce spun tinerele talente

Unul dintre studenții-actori, Horațiu Băcilă, care joacă rolul „ipistatului”, a vorbit pentru PS News despre piesă, rolul său și cum a ajuns să „dea la teatru”.

”Inițial nu am pornit chiar pe acest drum, pornisem pe calea Dreptului, asta am vrut să fac la terminarea liceului. Am ajuns să fac o facultate în care nu mă regăseam, nu am intrat la Drept și m-am dus la o facultate de administrație publică. Mi-am dat seama că pierd vremea acolo și am revenit cumva la ideea asta de a face teatru pentru că în clasele 5-8 am făcut parte din trupa Colegiului și în clasa a 5-a eram cu cei de a XI-a pe scenă. Pe urmă, și la liceu am făcut parte din trupa liceului si am zis să încerc pentru că mă regăseam, îmi plăcea. Am avut noroc, am intrat din prima, m-am pregătit și am intrat din prima și de atunci asta fac.

În piesa asta sunt ipistatul, sunt polițistul din piesă, și ipistatul nu e o persoană foarte serioasă, cum nici eu nu sunt neapărat și am încercat să duc personajul cât mai aproape de mine, deci aș spune că acesta este secretul de a ieși și intra în personaj.

Îmi doresc să am cât mai multe proiecte, atât în teatru cât și în film, pentru că sunt două lucruri diferite. La teatru e atmosfera asta live, simți oamenii alături de tine și simți atmosfera din sală, ești altfel, pentru că de exemplu, dacă se întâmplă un accident, la teatru trebuie să îl rezolvi acolo pe moment fără să te panichezi. În schimb la film mai dai o dublă, apoi încă una până iasă performanța bine. Sunt două stiluri diferite de muncă, deși au cumva același scop, dar sunt frumoase amândouă”, a declarat actorul Horațiu Băcilă.

La rândul său, întrebat cum reușește performanța a intra și ieși și intra ușor în personaj, actorul Andrei Rosz a declarat că „noi aducem conceptul de personaj foarte aproape de noi”. 

”Noi nu numim personaj, noi aducem conceptul de personaj foarte aproape de noi, foarte aproape de cum suntem. E o situație dată cu niște caracteristici a unui personaj și atunci fiind eu, nu pot să intru și să ies, ci doar acumulez caracteristicile personajului și îl duc cât mai aproape de mine. Dar în momentul în care suntem într-un spectacol rămânem în ”personaj” și în momentul în care ieșim din scenă”, a spus Andrei Rosz pentru PS News. 

Ion Luca Caragiale, geniul din Haimanale

Ion Luca Caragiale s-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 – 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.

Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, orașul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.

Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile.

În 1871, Caragiale a fost numit sufleor și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleor și copist în trupa lui Iorgu. Din 1873 până în 1875, Caragiale a colaborat la Ghimpele cu versuri și proză, semnând cu inițialele Car și Policar (Șarla și ciobanii, fabulă antidinastică).

La 7–8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) și Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza tusei convulsive sau a difteriei (la 15 iunie respectiv 24 martie 1891). La 3 iulie 1893 i se naște un fiu, Luca Ion.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 și-a exprimat intenția de a se exila la Sibiu sau la Brașov. La 24 februarie 1903 a avut o încercare de a se muta la Cluj, unde a fost găzduit de protopopul Elie Dăianu, însă în luna noiembrie și-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. La 14 martie 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL