Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, vineri, trimiterea în judecată a 19 persoane, în dosarul deschis după violenţele de la sediul BEC în urma respingerii candidaturii lui Călin Georgescu la Preşedinţie. Un inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu, iar 18 inculpaţi în stare de control judiciar. Violenţele s-au soldat atunci cu rănirea a zece jandarmi.
”La data de 01.08.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a 19 inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a transmis, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Procurorii precizează că, în noaptea de 9-10 martie 2025, ”inculpaţii au participat la protestul spontan desfăşurat în faţa sediului Biroului Electoral Central, împrejurare în care au aruncat cu obiecte contondente în direcţia forţelor de ordine, unele dintre aceste obiecte lovindu-i pe jandarmii din dispozitiv, au răsturnat şi degradat autovehiculul aparţinând unui post de televiziune, iar prin aceste violenţe au tulburat ordinea şi liniştea publică”.
Probele au stabilit că un număr de 19 inculpaţi au recurs la astfel de acte, astfel:
– 10 inculpaţi au comis infracţiuni de ultraj faţă de jandarmi, din care 3 au comis şi infracţiunea de distrugere a unui autovehicul aparţinând unui postul de televiziune;
– 5 inculpaţi au comis infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice, prin proiectarea de panuri metalice şi de obiecte dure în dispozitivul de jandarmi;
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News