Executivul alocă 6 milioane de lei pentru două mănăstiri şi un centru eparhial

Executivul a decis alocarea sumei de 6.000.000 de lei din Fondul de rezervă Ministerului Dezvoltării. Banii se vor duce către două mănăstiri, un centru eparhial și înființarea Institutului Cultural al României la Beijing. Executivul a decis totodată suplimentarea bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte, din Fondul de rezervă, cu 6 milioane lei, sumă ce va fi […]

Ce spune Tăriceanu despre varianta fuziunii cu PC

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre discuția pe care a avut-o cu președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin. Acesta a declarat că nu a avut nici un fel de discuție cu privire la o eventuală fuziune. „Am discutat posibilitatea alcătuirii unor grupuri parlamentare comune. Pentru că am fi ajuns în acest fel să fim al treilea […]

Cum ar putea să îi ajute pe Iohannis și Boc OUG pentru primari. Explicația lui Tăriceanu

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a comentat ordonanța de urgență care permite aleșilor locali să schimbe formațiunea politică din care fac parte fără a își pierde funcția. Acesta a spus că ordonața nu face decât să pună în acord legea cu realitatea politică. „Realitatea politică s-a schimbat. USL s-a rupt și este de notorietate faptul […]

Udrea și Boc își trimit bezele reciproc

Elena Udrea și Emil Boc formează o echipă în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă fac parte din partide diferite. Aflat la Zilele Municipiului Turda, Emil Boc a ținut un discurs emoționant în care și-a afirmat sprijinul pentru Elena Udrea, aceasta mulțumindu-i la rândul său și asigurându-l că echipa pe care o formează e cea […]

Primarul orașului Năvodari, reținut pentru 24 de ore

DNA – Serviciul Teritorial Constanţa a informat, într-un comunicat publicat vineri seară, că reţinerea pentru 24 de ore a primarului oraşului Năvodari, Matei Nicolae, este motivată de punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, […]

PNL-iștii primesc încă o lovitură. Un senator și mai mulți primari trec la PLR

PNL pare tot mai nefrecventabil în ultima perioadă. Unul dintre senatorii PNL a decis să treacă la Partidul Liberal Reformator, condus de Tăriceanu. Senatorul PNL Liviu Titus Pașca spune că a decis să treacă la PLR iar, potrivit spuselor acestuia, alături de el vor face pasul mai mulți primari. „Mai mulți primari mi-au spus că […]

ANAF a început procedurile de confiscare a imobilelor şi terenurilor Grivco şi Antena

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a început procedurile de confiscare a terenurilor şi clădirilor Grivco şi Antena, raportând periodic către DNA stadiul procesului de trecere în proprietatea statului a imobilelor indicate în decizia Curţii de Apel Bucureşti, în urma arestării lui Dan Voiculescu. „Noi, prin cele două unităţi teritoriale de administrare, Administraţia Sectorului 1 şi Administraţia […]

Ucraina vrea să adere la NATO

Ucraina intenţionează să reia procesul de aderare la NATO, potrivit premierului Arseni Iaţeniuk. „Guvernul supune Parlamentului un proiect de lege vizând anularea statutului de stat nealiniat al Ucrainei şi revenirea pe calea aderării la NATO”, a declarat Iaţeniuk. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi-a anulat vizita în Turcia din cauza „intruziunii trupelor ruse” în Ucraina, unde […]

Încă o reacție dură privind OUG pentru libera migrația a aleșilor locali

Atât politicienii din opoziție cât și o parte din cei aflați în coaliția de guvernare s-au poziționat ferm împotriva ordonanței de urgență care permite aleșilor locali să schimbe formațiunea politică fără a își pierde mandatul. Senatorul Marko Bela susține că traseismul politic este o problemă destul de gravă. „Nu numai că nu era necesară, dar […]