Probleme la Muzeul Ţăranului Român. Află de ce şi-a trimis Cioloş Corpul de Control SURSE

Probleme la Muzeul Ţăranului Român. Află de ce şi-a trimis prim-ministrul Dacian Cioloş Corpul de Control la această instituţie de cultură. Corpul de control al prim-ministrului efectuează, miercuri, o acțiune de control la Ministerul Culturii, au declarat surse oficiale pentru Agerpres. Potrivit surselor citate, se fac verificări cu privire la modul în care a fost organizat […]

Tehnocraţii calcă pe urmele PDL. Daniel Savu: Cine ne-a impus o astfel de guvernare şi cu sprijinul cui…

Senatorul Daniel Savu (fost membru PSD) îi demască pe actualii guvernanţi tehnocraţi, acuzându-i – printre altele – că repetă stilul cabinetetelor PDL Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu. Parlamentarul scrie, miercuri, pe blog, că membrii executivului Dacian Cioloş „reface tradiția guvernării PDL, când fiecare săptămână devenea prilej de nemulțumire sau protest pentru câte o categorie socială”. […]

PMP revine în forță. Colaborarea care pune pe jar lumea politică

Partidul Mişcarea Populară (PMP) revine în forță. Colaborarea care pune pe jar lumea politică Astfel, partidul fostului președinte Traian Băsescu, a semnat două protocoale de colaborare cu Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) care vizează susţinere în plan legislativ din partea PMP pentru rezolvarea problemelor din transporturi şi unul care are în vedere […]

Stare de alertă în Dubai: un avion în flăcări!

Stare de alertă în Dubai: un avion în flăcări! Astfel, un avion al companiei Emirates care venea din India a efectuat miercuri o aterizare de urgenţă pe aeroportul internaţional din Dubai, informează Antena3.ro Informaţia provine de la biroul de presă al guvernului din Emiratele Arabe Unite (EAU) care a publicat-o pe contul său de Twitter. Potrivit […]

Băsescu, atac fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române: „Discutăm de o simbolistică extrem de importantă!”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un tac dur la adresa Bisericii Ortodoxe Române, criticând modul în care au pus problema în cazul negocierilor cu Turcia pentru mega-moscheea de la București. ”Numai cu Erdogan aveam discuția asta despre moschee, Gül n-a ridicat problema asta niciodată, ci problema cimi­tirului. Dar în discuțiile cu Erdogan, tot […]

Adevărul despre sarcina Andrei! Vezi ce destăinuie artista

Adevărul despre sarcina Andrei! Vezi aici ce destăinuie artista! Astfel, artista a povestit ce a însemnat până acum căsătoria cu Cătălin Măruţă şi a dat detalii despre cea de-a treia sarcină, după ce în nenumărate rânduri s-a zvonit că s-ar pregăti să aducă pe lume încă un copil. „Eu nu sunt genul de om care îşi […]

Idei de vacanță: 15 filme pe care trebuie să le vezi vara aceasta

Vara e lunga si nu stii la ce filme sa te mai uiti? Ei bine, avem combinatia dintre romanta si drama, actiune si aventura, comedie si dragoste, actiune si comedie si multe altele.  1. Dirty Dancing   2. Secret in their eyes (Secretul din ochii lor) 3. 10 things I hate about you (10 lucruri […]

Barca PNL continuă să ia apă. Fost ministru, în negocieri cu Tăriceanu EXCLUSIV

După ce, săptămâna trecută, deputatul Mihăiţă Calimente şi-a anunţat trecerea de la PNL la ALDE, iată că acum apar informaţii despre alt nume greu care ar urma să părăsească barca Alinei Gorghiu şi a lui Vasile Blaga. Surse politice au declarat, miercuri, pentru PSnews.ro, că fostul ministru PNL al Apărării Corneliu Dobriţoiu se află în negocieri cu co-preşedintele […]

Hollande, împotriva construcției de moschei în Franța

Președintele francez François Hollande respinge ipoteza unei finanțări publice pentru moschei în Franța, o idee avansată marți de premierul Manuel Valls, transmite miercuri postul de radio Europe1, citat de agerpres.ro. În privința refondării islamului din Franța, Manuel Valls a afirmat pentru cotidianul Libération că vrea „să treacă în revistă toate soluțiile, fără să-și refuze ideea unei […]