Stare de alertă în Dubai: un avion în flăcări!

Stare de alertă în Dubai: un avion în flăcări!

Astfel, un avion al companiei Emirates care venea din India a efectuat miercuri o aterizare de urgenţă pe aeroportul internaţional din Dubai, informează Antena3.ro

Informaţia provine de la biroul de presă al guvernului din Emiratele Arabe Unite (EAU) care a publicat-o pe contul său de Twitter. Potrivit sursei citate, deocamdată nu există date cu privire la existenţa unor victime.

Co7FEDqWIAAXyw9

Cu toate acestea, surse citate de NBC News susțin că unul dintre motoarele aeronavei ar fi luat foc, în momentul în care a ajuns pe pistă. Mai mult, fotografii cu fumul care se ridică la cer au fost postate pe Twitter de persoanele care se aflau în aeroport la acel moment.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: