Eurostat: Inflaţia a scăzut în UE şi zona euro, dar a crescut în România
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna august până la 5,9%, de la 6,1% în luna iulie, în timp ce în România a crescut de la 8,9%, până la 9,3%, arată datele publicate, marţi, de Eurostat, conform bursa.ro. În luna august, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei […]
Motreanu (PNL), despre măsurile fiscale: Am reușit să păstrăm Cota Unică
Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu, după publicarea proiectului de lege privind măsurile fiscal-bugetare, care conțin noi taxe și impozite, a transmis, marți, că PNL „a reușit” să păstreze cota unică, deși PSD a dorit introducerea impozitului progresiv. Totodată, acesta notează, printre altele, că PNL a mai „reușit cu eforturi uriașe” să păstreze 8% impozitul pe dividende […]
Milionar român, vedetă la „Chefi la cuţite”, reţinut de procurorii anticorupţie
Afaceristul Călin Donca a fost reținut pentru 24 de ore de către DNA Brașov. Călin Donca este acuzat, printre altele, și de evaziune fiscală. Afaceristul a fost reținut pentru 24 de ore de DNA Brașov pentru grup infracțional organizat și evaziune fiscală, urmând ca astăzi să se prezinte în fața judecătorilor cu o propunere de […]
Operaţiune DIICOT: Grup infracţional organizat cu trafic de droguri. 121 de percheziţii domicilare
La data de 19 septembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, efectuează 121 de percheziţii domiciliare, în judeţele Iaşi, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamţ, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Maramureş, Dolj, Brăila, Galaţi, Vrancea, Argeş, Buzău, Botoşani, Suceava, Timiş, Arad, Mureş, Harghita, Vaslui şi în municipiul […]
ANALIZĂ Măsurile fiscale. Economiștii: „Vom ajunge la mâna FMI!”
Guvernul vrea să scadă bugetul dar se împușcă singur în picior și nu doar atât, ci riscă să pună pe butuci întreaga economie. În lipsa unor priorități și strategii, autoritățile pregătesc calea spre inflație și recesiune. O „înecare” a bugetului, împachetată în „salvare”. Doi economiști, spun, exclusiv pentru PS News, de ce pachetul de măsuri […]
Turist german dispărut în apele Dunării, la Mila 23. Continuă căutările
Continuă căutările turistului german dispărut în apele Dunării după accidentul naval de la Mila 23. Participă pompierii din cadrul Pichetului de Pompieri Crișan și 4 scafandri. Doi scafandri din cadrul Detașamentului Tulcea și doi din cadrul ISU Brăila. Duminică, 17 septembrie 2023, s-a înregistrat un grav accident naval între două ambarcațiuni pline cu turiști (20) […]
PNL: Împreună cu parteneri de coaliție am reușit să menținem stabilitatea macroeconomică
Cu toate că PSD a vrut să fie introdus Impozitul Progresiv, liberalii au reușit să păstreze Cota Unică în noul pachet de măsuri fiscale aprobat în coaliție și făcut public de Ministerul de Finanțe, pe site-ul oficial al instituției. De altfel, unul dintre principalele succese ale liberalilor, în discuțiile cu PSD privind măsurile fiscale, este […]
Tg. Mureș: Turnul albastru al combinatului Azomureș va cădea în 9 secunde
Demolarea unuia dintre cele trei turnuri de răcire de pe platforma Azomureș se va realiza de o companie cu experiență în astfel de lucrări. Operațiunea este una de amploare, iar pentru demolarea turnului de 55 de metri a fost amenajat un pat din pământ pentru cădere, va fi amenajat un dig de protecție înspre drumul […]
Măsuri fiscale. Cresc prețurile la țigări și alcool
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare, pentru care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea în Parlament. Potrivit documentului consultat de PS News, vor crește accizele la alcool și tutun. Vor crește prețurile la țigări și alcool Se propune majorarea nivelului accizelor pentru alcool și băuturi alcoolice, începând cu 1 ianuarie 2024. […]
Cluj: Judecătoare găsită moartă în casă, după o supradoză de antidepresive
Un cumul de factori a dus la moartea judecătoarei Andrada Ștefana Pavel de la Judecătoria Gherla, în urma cu câteva zile. Potrivit clujust.ro care citează surse judiciare, cauza decesului ar fi fost o supradoză de antidepresive cu somnifere. Conform persoanelor care o cunoșteau pe judecătoare, aceasta era o persoană harnică și conștiincioasă, care depunea un […]