Fiul lui Erdogan s-a alăturat unui marş pro-palestinian la Istanbul
Fiul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a participat sâmbătă la un marş pro-palestinian la Istanbul, relatează Associated Press. Bilal Erdogan a fost însoţit de fostul ministru de interne Suleyman Soylu şi de fostul preşedinte al parlamentului turc Mustafa Sentop. „Să ne facem clară poziţia noastră, ar trebui cel puţin să ne facem cunoscute sentimentele”, a […]
Vâlcea: Oase umane şi haine găsite de salvamontişti în masivul Buila – Vânturariţa
Poliţiştii vâlceni au deschis dosar penal şi încearcă să stabilească identitatea unei persoane, precum şi împrejurările în care aceasta a decedat după câteva fragmente osoase găsite sâmbătă de salvamontişti sub vârful Ţucla din masivul Buila-Vânturariţa. „La data de 14 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Costeşti, în zona […]
Posesorii de trotinete şi biciclete electrice ar putea fi obligați să încheie polițe RCA
Românii care şi-au luat trotinete şi biciclete electrice ar putea fi nevoiţi să încheie o asigurare de răspundere civilă. Propunerea apare într-un proiect de lege pus în dezbatere publică, în care sunt stabilite şi limitele de la care asigurarea devine obligatorie. Numărul accidentelor grave în care sunt implicate aceste vehicule a crescut în ultima perioadă, […]
VIDEO Israelul susţine că Hamas împiedică civilii să plece din nordul Gaza
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat o înregistrare video cu baraje rutiere şi afirmă că gruparea Hamas împiedică palestinienii să părăsească partea de nord a Fâşiei Gaza şi să se îndrepte spre sud, aşa cum au fost îndemnaţi înainte de o iminentă ofensivă israeliană, relatează Times of Israel. דובר צה”ל: חמאס מקשה על […]
Bani mai mulţi pentru pensionari, în schimbul biletelor de tren nefolosite. Proiect de lege
Un nou proiect de lege vine în sprijinul pensionarilor din România, care ar putea primi mai mulți bani la pensie, în schimbul biletelor de tren pe care nu le-au mai folosit. Proiectul de lege, care prevede bani pentru pensionari în schimbul biletelor de tren nefolosite, a fost depus miercuri de PNL, prin Gabriel Andronache. Astfel, […]
Polițiștii îi numără și îi localizează pe cetățenii din Orientul Mijlociu cazați în hoteluri din România
Polițiștii încearcă să realizeze, la nivel național, o situație a cetățenilor israelieni și a musulmanilor proveniți, în special, din Orientul Mijlociu, care sunt cazați în hotelurile și pensiunile din țară. Polițiștii încearcă astfel să aibă o hartă a străinilor considerați vulnerabili după atacurile teroriste comise de palestinieni pe teritoriul statului Israel, pe fondul atacurilor antisemite […]
VIDEO Protest de amploare în Tel Aviv, prin care i s-a cerut demisia lui Netanyahu
Un protest a avut loc sâmbătă, 14 octombrie, în faţa Ministerului Apărării din Tel Aviv, fiind iniţiat de un membru al familiei uneia dintre persoanele ţinute ostatice de Hamas, căruia i s-au alăturat ulterior numeroase persoane. Mulţi manifestanţi ţin pancarte cu numele şi fotografiile celor dispăruţi sau ţinuţi prizonieri în urma atacului masiv lansat de […]
UE anunţă triplarea ajutorului său umanitar pentru populaţia din Fâşia Gaza
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat sâmbătă triplarea ajutorului umanitar, până la 75 de milioane de euro, pentru populaţia din Fâşia Gaza, transmite AFP. ”Comisia Europeană va creşte imediat cu 50 de milioane de euro pachetul actual de ajutor umanitar prevăzut pentru Gaza. Valoarea totală va depăşi astfel 75 de milioane de […]
Guvernul poate prelungi plafonarea adaosului comercial şi după 1 noiembrie
Clienții ar putea găsi în magazine alimente cu adaosuri comerciale plafonate la cel mult 20% și după 1 noiembrie. Guvernul vrea să prelungească măsura pentru a preîntâmpina apariția unui nou val de scumpiri în pragul sărbătorilor de iarnă. Și lista de produse ar putea fi extinsă cu alimente de sezon. Economiștii se așteaptă însă ca […]
MAE: Celula de Criză continuă demersurile în vederea evacuării românilor din Fâşia Gaza
Ministerul Afacerilor Externe anunţă sâmbătă seara că Celula de Criză continuă demersurile în regim permanent în vederea evacuării, în condiţii de siguranţă, a cetăţenilor români din Fâşia Gaza care s-au notificat pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah pentru a fi evacuaţi. MAE precizează că, pe fondul deteriorării situaţiei de securitate din Statul […]