Armata israeliană anunţă că a neutralizat încă un important lider al mişcării Hamas
Armata israeliană a anunţat sâmbătă că bombardamentele sale asupra Fâşiei Gaza s-au soldat, printre altele, cu moartea a încă unui lider al Hamas, mişcarea palestiniană care în urmă cu o săptămână a lansat un atac terorist de amploare împotriva sudului Israelului, transmit AFP şi DPA. ”Un comandant al unităţii Nukhba (Elită, în limba arabă) a […]
Materiale pirotehnice de 800.000 de lei, descoperite în Vama Giurgiu într-un microbuz
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz condus de un cetăţean bulgar, peste 3.300 de bucăţi constând în materiale pirotehnice ce erau transportate cu încălcarea prevederilor legale. Conform unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, vineri dimineaţa, în jurul orei 08,30, în […]
Nicoleta Pauliuc: Avem Liga femeilor liberale din administraţie, care se va întruni în noiembrie
Preşedinta Organizaţiei de Femei Liberale (OFL), Nicoleta Pauliuc, a declarat sâmbătă la Oradea că a fost constituită recent Liga femeilor liberale din administraţie, care se va întruni, pentru prima dată, în luna noiembrie, la Bucureşti. „Am înfiinţat, acum o lună, Liga femeilor liberale din administraţie. Ce este foarte important este faptul că la nivelul întregii […]
Echipa naţională: Iordănescu – Depindem doar de noi
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că România depinde doar de ea în ultimele meciuri de calificare la Euro-2024. ”Depindem doar de noi. Ar fi fost mult mai uşor dacă am fi câştigat cu Belarus. Mai avem 3 jocuri, avem nevoie de patru puncte sau de şase. Rămânem cu şanse importante […]
IGPF: 200.000 de persoane au tranzitat vineri graniţele ţării. Nu s-a permis intrarea a 35 de străini
Aproape 200.000 de persoane – cetăţeni români şi străini – au tranzitat vineri graniţele ţării. Potrivit IGPF, în data de 13 octombrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 191.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, […]
40.000 de sarmale pregătite pentru pelerinii de la Iaşi. Primar: Nu e o masă a săracilor
Peste 40.000 de sarmale au fost făcute de angajaţii Primăriei pentru pelerinii care vin sâmbătă la Iaşi pentru a prăznui Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi protectoarea oraşului şi a întregii Moldove, cu acest prilej primarul Mihai Chirica afirmând că „masa pelerinilor nu e una pentru săraci”. Ca în fiecare an, „Masa pelerinilor” este […]
Șofer din București, în arest preventiv după ce a ucis un motociclist. Ce alcoolemie avea bărbatul
Un șofer din București a fost plasat în arest preventiv, după ce joi a ucis un motociclist, într-un accident auto. Bărbatul a fost depistat cu o alcoolemie ridicată și chiar posibila prezență a unei substanțe psihoactive. Incidentul a avut loc la data de 12 octombrie, în jurul orei 22:25, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere. […]
Comorile din adâncurile Mării Negre. Cea mai veche epavă descoperită vreodată: „Este ca o altă lume“
O navă grecească, veche de peste 2400 de ani, a fost descoperită în Marea Neagră, de o echipă de cercetători. Descoperirea uimitoare a fost făcută în octombrie 2018, ambarcațiunea fiind declarată oficial cea mai veche epavă intactă din lume, scrie www.thetimes.co. Acest tip de navă, destinată transportului de mărfuri, seamănă izbitor cu acele corăbii pictate […]
Mesajul Patriarhului Daniel pentru pelerinii de la Iaşi: “Bucuria întâlnirii cu Sfinţii lui Dumnezeu”
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Iubiţi pelerini, Viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie sau un pelerinaj necontenit spre Împărăția lui Dumnezeu, după îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, Care spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6, 33). Călăuzitorii noştri în această […]
S&P reconfirmă ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă
Agenţia de rating S&P a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, a anunţat sâmbătă Ministerul Finanţelor. În acest context, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că România reuşeşte să obţină acest rating în 2023 pe fondul situaţiei economice optime […]