De ce nu poate livra România un sistem de rachete PATRIOT către Ucraina
Într-o convorbire telefonică dintre Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg şi Preşedintele României Klaus Iohannis a fost evocată chestiunea agravării situaţiei de securitate din Ucraina şi posibilitatea ca statele aliate care au în dotare sisteme de rachete PATRIOT, printre care şi România, să le doneze câte un sistem Ucrainei. De ce nu poate oferi România […]
UCPR: Carnea de pui şi ouăle din România, fără riscuri pentru consumatori
Carnea de pui şi ouăle din România sunt fără riscuri pentru consumatori, iar rezultatele analizelor efectuate recent de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) atestă că producătorii români respectă cu stricteţe legislaţia în vigoare, susţin reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR). Rezultatele celor peste 3.200 de probe prelevate din carne de pasăre şi […]
Vasile Bănescu, reacţie la afirmaţiile preotului Nicolae Tănase
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a numit afirmaţiile preotului Nicolae Tănase din Valea Plopului potrivit cărora „dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e şi ea vinovată”, drept „o gândire barbar clericalizată, împotriva raţiunii, gingăşiei şi teologiei”. Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care […]
Puterea Banilor, cu Adriana Armanu și Oana Stan, vineri, 19 aprilie, ora 16.00
Oana Stan, creatoarea produselor ce pun lacul Techirghiol pe harta orașelor SPA din Romania și din străinătate, este invitata Adrianei Armanu. Cum a fost drumul de la locul coilăriei, preocuparea din facultate până la afacerea care leagă totul, vom afla în ediția de astăzi a emisiunii. Puterea Banilor, cu Adriana Armanu este difuzată vineri, 19 […]
Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi secretarul de stat, Şeful […]
Liderii PNL, prezenți în administrațiile liberale performante. În weekend, vor fi în Sălaj, Maramureș și Bihor
Nicolae Ciucă și Lucian Bode lansează candidații PNL în Sălaj și Maramureș și Bihor. Liderii PNL participă și la evenimentul aniversar din Oradea. Mesaje puternice la lansarea candidaților PNL în țară Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și secretarul general PNL, Lucian Bode, vor participa astăzi, începând cu ora 18.00, la evenimentul de lansare a candidaților PNL […]
NATO vrea să trimită mai multe sisteme de apărare pentru Ucraina
NATO își propune să trimită mai multe sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina, a declarat joi secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg, adăugând că întârzierile în furnizarea acestui ajutor afectează eforturile Kievului de a rezista atacurilor Rusiei. „Am compilat date despre diferitele sisteme de apărare antiaeriană pe care le avem în NATO și ne-am concentrat […]
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
Luând ca exemplu merele, produs pentru care există date atât la nivel local cât și pentru mare parte dintre statele UE, Economica a calculat cu cât cresc prețurile, în medie, pe lanțul de aprovizionare, de la producător la magazin. Un kilogram de mere din producție locală costa în martie anul acesta pe rafturile magazinelor din […]
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii. O digitalizare profundă sau o trecere completă la folosirea monedelor virtuale ar avea efecte dăunătoare asupra societății, printre care: o manipulare mai ușoară a banilor […]
Cum vede Nicolae Ciucă războiul din Ucraina. Semnalul tras de liderul PNL
Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că Ucraina are nevoie de sprijin „Este nevoie ca toată lumea să conștientizeze că Ucraina are nevoie de sprijin. (…). Se hrănește în interior spiritul acesta patriotic din Rusia, sunt chestiuni de care liderii lumii democratice trebuie să țină cont. Închipuiți-vă ce ar însemna să se rupă frontul! Închipuiți-vă ce […]