Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a crescut cu peste 3.000 în aprilie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în aprilie 2024, de 1.292.549, cu 3.009 mai multe comparativ cu luna anterioară (plus 0,23%), aproape 64% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES. Din totalul celor 826.241 de angajaţi din administraţia publică […]

FOTO Români de excepție, premiaţi la Gala M.L.N.R. pentru contribuția la dezvoltarea cunoașterii și progresului social

Gala Premiilor Marii Loji Naționale din România (M.L.N.R.), aflată în 2024 la cea de-a XI-a ediție, a premiat vineri, 21 iunie,  șapte cetățeni români care au realizat lucrări de excepție în domeniile științe exacte; științe aplicate; medicină; economie: educație, mediu sau IT; artă și cultură; sau diplomație și politologie, contribuind astfel la dezvoltarea cunoașterii și […]

Foamea de putere a PSD – cea mai mare amenințare pentru România

Înfierbântat de victoria de la alegerile locale, PSD revine la apucăturile de partid-stat și vrea toată puterea în România: președinte, Guvern și Parlament. Aripa dură din PSD îl presează pe Marcel Ciolacu să facă alegeri prezidențiale în septembrie, în speranța că le va câștiga. Septembrie e o lună foarte importantă pentru PSD, fiindcă 3 milioane […]

Precedent periculos. Guvernul pro-rus al Slovaciei, plângere penală la adresa precedentului executiv

Guvernul pro-rus din Slovacia a acuzat predecesorul executiv de trădare și abuz în serviciu în legătură cu furnizarea de asistență militară Ucrainei. Ministerul Apărării a depus o plângere penală împotriva guvernului anterior, în special împotriva fostului ministru al Apărării Jaroslav Nad, afirmând că guvernul interimar nu avea dreptul să ia o decizie atât de fundamentală […]

Categoria de şoferi care poate cere un nou preţ la poliţele RCA

şofer

Prețurile polițelor RCA sunt în continuare mari, asta deși tarifele au rămas plafonate, acuză conducătorii auto și brokerii. Singurii care pot beneficia de o micșorare de preț sunt cei cu risc ridicat. Principala condiție ca un șofer cu risc ridicat să poată cere un nou tarif pentru polița RCA este să existe deja trei oferte […]