Prosumatorii au asigurat, de Sf. Maria, cea mai mare parte din energia consumată în România

Producția de electricitate rezultată din panourile solare ale prosumatorilor a reușit, vineri, 15 august, să asigure marea majoritate a consumului de energie din țară, potrivit unor date analizate astăzi. Potrivit datelor Transelectrica, analizate de HotNews.ro, fiind sărbătoare legală (Sfânta Maria), consumul la nivel național este unul redus. Transelectrica prognozează că după prânz, în restul zilei, prosumatorii vor genera peste […]
„Madrigal la Răsărit” – ediție record! Mii de oameni au venit să asculte muzică pe plajă la 6 dimineața

Peste 6.500 de spectatori au întâmpinat răsăritul soarelui pe acordurile live ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, într-o experiență imersivă în care frumusețea și grația muzicii s-au împletit cu spectacolul grandios al naturii – un dar pe care Madrigalul îl face publicului de pe litoral al treilea an consecutiv, de Ziua Marinei Române și […]
FOTO Mesajul lui Gică Hagi după ce Ilie Bolojan l-a vizitat la Academia de la Constanța

Aflat la Constanța, de Ziua Marinei, premierul Ilie Bolojan i-a făcut o vizită regelui neîncoronat al fotbalului românesc, Gheorghe Hagi. Premierul Ilie Bolojan l-a vizitat pe Gheorghe Hagi, la sediul Academiei sale de fotbal, de la Constanța, cât și la baza sportivă Farul Constanța, pe care fostul tricolor o deține, în asociere și cu un […]
Greu de oprit. Un copil de 11 ani, aflat la volanul unei mașini, a făcut „raliu” cu polițiștii după el

Un copil în vârstă de 11 ani a fost prins la volanul unei mașini, gonind pe o stradă dintr-o comună din județul Dolj. La vederea polițiștilor, minorul a accelerat, după care a abandonat mașina și a fugit într-o curte. Un copil de 11 ani din Amărăștii de Jos, Dolj, a fost surprins de polițiști la […]
Anul școlar 2025-2026. Cât costă anul acesta „un plin” de rechizite pentru un elev din clasele primare

Valul de scumpiri nu ocolește nici începutul de an școlar. Părinții care au copii în clasele 0–4 trebuie să scoată din buzunar sume considerabile pentru rechizite, uniforme și alte materiale obligatorii. Creșterile de preț variază între 5% și 30%, în funcție de produs, iar în unele cazuri alegerea calității poate dubla bugetul necesar. Astfel, părinții […]
Prima țară care anunță că ia în calcul un ministru AI, imun la nepotisme și șpăgi

Albania plănuiește să ducă digitalizarea guvernării la un nou nivel, folosind inteligența artificială nu doar pentru servicii administrative, ci și pentru accelerarea drumului spre Uniunea Europeană. Premierul Edi Rama a declarat că tehnologia ar putea fi cheia pentru eliminarea corupției și creșterea transparenței, mergând până la ideea ca, în viitor, un minister să fie condus […]
Declarație șoc a unui astrofizician de la Harvard: O navă extraterestră „ostilă” se îndreaptă cu viteză spre Pământ

Un profesor de astrofizică de la Harvard susține că un obiect misterios, catalogat de NASA drept cometă, ar fi de fapt o navă-mamă extraterestră „ostilă”. NASA a detectat la începutul lunii iulie un corp interstelar de câteva mile diametru, care traversează sistemul nostru solar cu 37 de mile pe secundă și pe care l-a denumit 3I/ATLAS. […]
Atenție cum conduceți în Grecia: 8.000 euro – amenda pentru depășirea vitezei. Cât e cea pentru vorbit la telefon

Grecia va implementa noi măsuri drastice pentru siguranța rutieră începând cu luna septembrie, conform Profit. Țara, populară printre turiștii români, se află pe locul șapte în Europa la rata mortalității rutiere. Noile reguli presupun amenzi severe și suspendarea permisului. Mai exact, șoferii prinși vorbind la telefon în timp ce conduc, în Grecia, vor primi o amendă […]
Secetă pedologică peste România. Porumbul și floarea soarelui, în pericol

Rezerva de umiditate în cultura de porumb neirigat va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute în cea mai mare parte a țării pe parcursul următoarelor zile, iar menținerea temperaturilor ridicate din aer și de la suprafața solului va duce la șiștăvirea boabelor la porumb, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada […]
Probleme tehnice cu noile cărți de identitate electronice. Mesajul transmis de DGEP

Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) a luat act de numeroasele sesizări ale cetățenilor privind dificultățile în utilizarea cărții electronice de identitate (CEI) în relația cu diverse instituții publice și private și a transmis un semnal dur autorităților care trebuie să se implice mai mult în rezolvarea problemelor logistice care au apărut în citirea cipurilor […]