SUA şi Ucraina, discuţii-maraton la Miami cu privire la planul de pace al lui Trump

Negociatorii americani şi ucraineni au avut vineri o a doua zi de discuţii la Miami pe tema planului de pace al preşedintelui Trump. Discuţiile vor continua şi sâmbătă, potrivit unui oficial ucrainean citat de Axios. Poziţiile publice ale Ucrainei şi Rusiei par ireconciliabile. Însă oficialii americani continuă să creadă că se poate ajunge la un […]
Alertă în Capitală. Miros de gaze la o şcoală unde au fost amenajate secţii de votare. Traficul restricţionat

Miros de gaze a fost semnalat, sâmbătă, la o şcoală din Bucureşti, acolo unde au fost amenajate secţii de votare. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, pompieri şi reprezentanţi ai operatorului de distribuţie a gazelor. Traficul rutier în zonă a fost restricţionat temporar pentru ca specialiştii să poată interveni. Aceştia susţin că mirosul […]
Amenzi de peste patru milioane de lei date de ANPC în această săptămână. Neregulile găsite

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste patru milioane de lei, în urma controalelor făcute la nivel naţional, în această săptămână. Echipele de control au găsit mai multe nereguli. Printre ele se numără vânzarea unor produse alimentare expirate, utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică, echipamente şi ustensile […]
Fifor, atac la Nicușor Dan: „Lipsă de respect!”

Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor a lansat un atac la președintele Nicușor Dan. Îl acuză pe acesta că nu a semnat avansările de 1 Decembrie: „Armata României nu face zgomot, dar cere respect”. Nemulțumire profundă în rândul militarilor Deputatul PSD vorbește sâmbătă, într-o postare pe Facebook, despre starea de provizorat de la MApN. „Sunt deja […]
AIEA anunţă că structura în formă de arc a centralei de la Cernobîl a fost avariată

Structura în formă de arc care protejează reactorul avariat al centralei nucleare de la Cernobîl, din Ucraina, nu mai poate îndeplini funcţia sa de protecţie din cauza daunelor provocate de o dronă. Anunţul a fost făcut de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), citată de Reuters. O inspecţie a stabilit că daunele cauzate structurii, descoperite […]
Asistenții conversaționali bazați pe IA pot influența preferințele de vot, conform unor noi studii

Asistenții conversaționali bazați pe inteligența artificială (IA) pot fi deosebit de convingători în a determina un alegător să își schimbe afilierea politică, chiar și atunci când aceste programe informatice se bazează pe informații eronate, potrivit concluziilor formulate în două studii științifice publicate joi, informează AFP, confom Agerpres. Cele două studii, apărute în revista americană Science […]
Sorana Cîrstea se retrage din tenis anul viitor. „Nu este uşor să spui adio”

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că în anul 2026 va fi ultimul al său în circuit. Ea spune că într-o carieră de 20 de ani a trăit un „vis frumos în care toate sacrificiile au meritat”. „Iubesc tenisul. Îmi place disciplina, rutina, munca. Competiţia şi adrenalina îmi alimentează sufletul. Dar, ca […]
Vot important privind securitatea europeană, în Comisia SEDE. Amendamente propuse de Vasile Dîncu

În Comisia pentru Securitate și Apărare (SEDE) a fost votat, în această săptămână, raportul privind „Dronele și noile sisteme de război – necesitatea ca Uniunea Europeană să se adapteze noilor provocări de securitate”, anunţă europarlamentarul PSD Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării. “Este un document esențial pentru direcția viitoare a politicii de apărare a UE, […]
Reformă majoră a codului vamal în UE. Europarlamentar: Vrem o piață deschisă pentru produse care respectă regulile

Europarlamentarul Sandro Gozi a anunţat sâmbătă că Uniunea Europeană trece „printr-o reformă majoră a codului vamal și a sistemului vamal”. El a subliniat, la emisiunea Be EU cu Sabina Iosub, că „vrem o piață deschisă, dar pentru produse care respectă regulile noastre”. „Trecem printr-o reformă majoră a codului vamal și a sistemului vamal al Uniunii […]
NATO îşi restructurează comanda pentru a spori securitatea nordului

NATO va integra săptămâna aceasta ţările nordice sub comanda Forţei Comune Norfolk din SUA. Astfel vrea să îmbunătăţească securitatea transatlantică şi de a consolida poziţia alianţei în nordul îndepărtat. Anunţul a fost făcut de comandantul suprem al NATO, Alexus Grynkewich, relatează Reuters. În cadrul noii structuri, toate ţările nordice vor intra sub comanda sediului central […]