Senat – moțiune Cultură / Oana Buzatu: PSD nu susține moțiunea; nu s-a demonstrat că ministrul ar fi încălcat legea

Senatoarea PSD Oana-Constantina Buzatu a declarat luni în plen, la dezbaterea moțiunii simple pe Cultură, că ministrul Andras Demeter poate fi criticat pentru stil, opțiuni administrative sau priorități, dar, până în acest moment, nu s-a demonstrat că ar fi încălcat legea în exercitarea mandatului său, ea precizând că grupul social-democrat nu susține această moțiune. ‘Ne […]

Macron: „Pentru a fi liber, trebuie să fii temut”. Franţa anunță un program avansat de descurajare nucleară în Europa

Emmanuel Macron a anunțat luni, într-un discurs susținut la baza submarină de la Île Longue, că Franţa își va crește numărul focoaselor nucleare și va consolida doctrina de descurajare, pe fondul riscurilor geopolitice tot mai mari. Liderul de la Elysee a vorbit despre o perioadă „plină de tulburări și pericole”, subliniind că modelul francez de […]

Primul cetățean chinez ucis în Iran. China condamnă atacurile SUA-Israel. Peste 3.000 de chinezi au plecat deja

China SUA

Ministerul de Externe al Chinei a anunțat moartea unui cetățean chinez în Iran, îndemnând cetățenii să părăsească țara. Beijingul condamnă atacurile SUA-Israel și solicită un armistițiu în Orientul Mijlociu. Ministerul de Externe al Chinei a raportat decesul unui cetățean chinez în urma atacurilor din Teheran. Beijingul a lansat un apel urgent către cetățenii săi să […]

Ministerul Educației anunță 39.000 de burse sociale pentru anumiți studenții. Cine va primi 925 de lei pe lună

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că peste 39.000 de studenți proveniți din medii dezavantajate vor beneficia de burse sociale în valoare de 925 de lei lunar, până în iulie 2026. În acest sens, instituția a lansat un nou apel adresat universităților de stat civile acreditate, pentru acordarea sprijinului financiar destinat studenților aflați în risc […]

Încă un oraș din România a interzis jocurile de noroc. Mesajul fără echivoc transmis de primar

jocuri de noroc

Consiliul Local Zărneşti a aprobat luni o hotărâre prin care interzice desfășurarea jocurilor de noroc pe raza orașului, a anunțat primarul Alexandru Igrişan, inițiatorul proiectului, potrivit Agerpres. Astfel, Zărneşti devine prima localitate din județ care adoptă o asemenea măsură, în contextul aplicării prevederilor OUG 7/2026. Actul normativ le oferă autorităților locale dreptul de a permite […]

Franța anunţă că este pregătită să intre în război împotriva Iranului

Franţa este „pregătită să participe” la apărarea statelor din Golf și a Iordania, vizate de atacuri iraniene, în baza acordurilor existente și a principiului apărării colective, a declarat luni ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, citat de AFP și Agerpres. Șeful diplomației de la Paris a transmis „susținerea deplină și solidaritatea totală” a Franței față […]

Rusia exclude vreun ajutor militar pentru Iran. Anunțul lui Dmitri Peskov

Kremlin Rusia

Kremlin a exclus luni posibilitatea ca BRICS să intervină în sprijinul Iranului în conflictul cu Statele Unite și Israelul. Grupul reunește state precum Iran, Rusia și China. „Apartenența la BRICS nu presupune obligații de asistență reciprocă în cazul unei agresiuni militare”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în briefingul său zilnic, […]