Fritz: Există o înţelegere că PSD şi UDMR vor face propuneri pentru CCR, iar USR pentru Avocatul Poporului

Dominic Fritz, sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că există o înţelegere potrivit căreia PSD şi UDMR vor face propuneri de judecători pentru Curtea Constituţională a României, iar USR va avea o propunere pentru Avocatul Poporului, dar a menţionat că nu exclude ca acest lucru să se schimbe în acest weekend.

Preşedintele USR a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, ce va alege USR dintre Avocatul Poporului şi o numire de judecător la Curtea Constituţională.

„Deocamdată, există o înţelegere după care PSD şi UDMR vor face propuneri pentru Curtea Constituţională, iar USR va face o propunere pentru Avocatul Poporului. Nu exclud ca acest lucru să se schimbe azi sau mâine. Eu sunt un om rezonabil. Şi ascult orice fel de propunere.”, a declarat Dominic Fritz.

Întrebat dacă ar putea exista un schimb cu PSD, preşedintele USR a răspuns: ”Vom vedea ce va fi pe masă şi apoi vom lua o decisie”.

La Congresul USR de sâmbătă, Uniunea i-a prezentat pe cei patru miniştri pe care îi va avea în viitorul guvern condus de premierul desemnat Ilie Bolojan. Aceştia sunt Diana Buzoianu pentru Ministerul Mediului, Oana Ţoiu pentru Ministerul Afacerilor Externe, Radu Miruţă pentru Ministerul Economiei şi Digitalizării şi Ionuţ Moşteanu pentru Ministerul Apărării.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: