35 de ani de la căderea comunismului. Stenograme cu ordinele lui Ceaușescu la evenimentele din 16-20 decembrie 1989

Sursa foto: Dan Motreanu

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu. Revoluţia de la Timişoara, care a cuprins evenimentele din intervalul 16-20 decembrie 1989, a iniţiat procesul de dărâmare a totalitarismului din România, după cum precizează politologul Vladimir Tismăneanu în lucrarea „Despre 1989. Naufragiul utopiei” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2009), potrivit Agerpres.

„A fost momentul inaugural al seriei de acţiuni care aveau să culmineze la Bucureşti şi în alte oraşe în zilele de 21 şi 22 decembrie şi care au constituit efectiv o revoluţie ca modalitate de întemeiere a libertăţii (…) Născut din violenţă şi brutalitate, regimul pierea în chip violent şi brutal. Îşi dovedea, încă o dată, deficitul total de legitimitate şi proba natura ilegală, criminală, a existenţei sale”, subliniază Vladimir Tismăneanu în lucrarea sus-menţionată.

La 16 decembrie 1989, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de o decizie judecătorească prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei. Se formează coloane de timişoreni care se îndreaptă către centrul oraşului. Izbucneşte, astfel, o revoltă anticomunistă pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei, ca şi al destrămării sistemului comunist european în fostele ţări socialiste, menţionează lucrarea „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).

În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează „Libertate”, „Dreptate” şi care cântă „Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. Se operează arestări.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: