Alina Gorghiu: Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă la Parlament

Alina Gorghiu
Sursa Foto: Alina Gorghiu

Ministrul Justiţiei, senatorul Alina Gorghiu afirmă miercuri că traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare, după ce propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă la Parlament. Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare, potrivit iniţiatorilor. Prin iniţiativa depusă astăzi se propune şi creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă astăzi la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ. A fost solicitată procedura de urgenţă.

Prin aceasta, se propun modificări importante la două acte normative cu incidenţă asupra domeniului drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, spune Alina Gorghiu într-un comunicat.

Ministrul Justiţiei arată că ”măsurile propuse vor viza combaterea traficului, iar rigorile noilor prevederi legislative vor fi suportate de traficaţi”.

”Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor.

Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum.

Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare”, afirmă Alina Gorghiu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: