Este Ziua Națională a Franței, iar la Paris a avut loc tradiționala paradă de 14 iulie. Au participat peste 7000 de militari, 200 de cai din Garda Republicană, 250 de vehicule motorizate, 65 de avioane. Dincolo de mândria națională, într-un context internațional tensionat, Franța vrea să arate lumii că este pregătită pentru orice misiune și amenințare.
În ajunul Zilei Naționale, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că în doi ani, Franţa îşi va dubla bugetul alocat Apărării, faţă de un deceniu în urmă. Este o accelerare cu o treime a vitezei de înzestrare.
„Evoluţia situaţiei din Iran, sprijinul fluctuant american pentru Ucraina, dar şi războiul comerciaț dintre aliaţi sunt principalele resorturi ale unei astfel de decizii”, a explicat preşedintele Emmanuel Macron, într-un discurs public, în ajunul Zilei Naţionale. El a promis mai multă producţie pentru o independenţă militară şi, implicit, financiară.
Franța își propunea să își dubleze bugetul militar la orizontul lui 2030 față de nivelul din 2017. Cu toate acestea, Macron s-a angajat ca obiectivul să fie atins până în 2027. Un buget militar care se ridica la 32 de miliarde de euro (37,40 miliarde de dolari) în 2017 va crește la 64 de miliarde de euro până în 2027, cu încă 3,5 miliarde de euro alocate pentru anul viitor și încă 3 miliarde de euro în 2027, în total practic o dublare a bugetului în timpul celor două mandate prezidențiale ale lui Macron.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News