Israelul a marcat 76 ani de la înființarea statului printr-un evenimentul organizat la Bucuresti. Cu această ocazie, preşedintele Senatului a ţinut să sublinieze că indiferent cât de mari au fost presiunile internaţionale ori tensiunile diplomatice, România a rămas ţara care sprijină Israelul.
„Am avut privilegiul de a ne bucura şi de sprijinul politic, diplomatic şi moral din partea Parlamentului şi Guvernului României, precum şi din partea poporului român. Mulţumim, România! Cu ajutorul lui Dumnezeu vă promit că îi vom învinge pe agresori, ne vom aduce înapoi ostaticii, vom reconstrui vieţile şi ne vom angaja în eforturile de a aduce pacea spre beneficiul tuturor locuitorilor din regiunea noastră”, a declarat Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România.
Prezent la eveniment, Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului şi al PNL, a declarat că România şi Israel colaborează la „aproape orice nivel”.
„În România sunteţi între prieteni şi aceşti prieteni susţin dreptul statului Israel de a exista şi de a-şi apăra cetăţenii. România şi Israel conlucrează ca doi parteneri la aproape orice nivel, indiferent dacă vorbim despre cel politic, diplomatic, economic şi cultural. Noi, cei care preţuim democraţia şi libertatea, ne-am angajat să facem tot ce putem pentru ca ororile Holocaustului să nu se mai repete niciodată. Astăzi, mai mult ca oricând după 1945, trebuie să dovedim că ne onorăm acest angajament”, a fost mesajul transmis de Nicolae Ciucă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News