Ipocrizia USR: justiția nu e bună în cazul Voiculescu. Cum au abordat liberalii o situație similară

Vlad Voiculescu, sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

PNL și USR sunt două partide care se confruntă zilele acestea cu o situație similară: ambele au un membru de partid cercetat de DNA. Totuși, diferența de abordare a celor două partide nu poate fi mai diferită.

Abordarea USR: Scut în jurul lui Voiculescu și presiune pe justiție

Pe de o parte avem un USR confruntat cu un scandal monstru în cazul fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta din urmă este urmărit penal de către procurorii DNA, în dosarul vaccinurilor din pandemie. El este acuzat de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave. Vorbim despre un prejudiciu de peste 1 miliard de euro. Încă de când a izbucnit acest scandal conducerea USR a fost preocupată de un singur lucru: să facă scut în jurul lui Voiculescu. Astfel Cătălin Drulă & Co. s-au erijat în judecători, pronunțându-i deja nevinovăția lui Vlad Voiculescu și menținându-l pe acesta pe lista candidaților partidului la europarlamentare.

În loc să decidă suspendarea lui Vlad Voiculescu din partid, așa cum ar fi fost normal, până la soluționarea cazului, conducerea USR a făcut tot posibilul pentru a-l proteja pe Voiculescu și încălcându-și astfel propriile principii, potrivit cărora USR nu susținea „penali în funcții publice”.

Recent, USR a mers chiar mai departe. Pentru a pune și mai multă presiune pe sistemul judiciar din România, USR a decis să sesizeze instituțiile europene, mai exact Comisia Europeană, atrăgând atenția asupra unor așa zise „acțiuni îngrijorătoare și nejustificate” ale unui procuror, respectiv ale procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, care l-a pus sub acuzare pe Voiculescu în dosarul vaccinurilor, „în ciuda lipsei unor dovezi sau suspiciuni rezonabile de corupție”. Printr-o scrisoare oficială adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, USR denunţă încălcarea separaţiei puterilor în stat şi subminarea democraţiei şi a coeziunii europene, afirmă formaţiunea. Prin demersul lor, USR speră să intimideze suficient de mult autoritățile din țară astfel încât să renunțe la urmărirea penală a lui Voiculescu.

Abordarea PNL: justiția trebuie să-și facă treaba

La celălalt capăt al spectrului avem abordarea PNL în cazul șeful Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu. În cazul acestuia din urmă, procurorii DNA fac cercetări și percheziții. Dumitrescu este vizat de un dosar de luare de mită. Chiar dacă președintele Consiliului Județean Prahova este unul dintre cei mai influenți lideri din partid, liberalii au o abordare diametral opusă față de cea a liderilor USR în cazul lui Voiculescu.

PNL lasă justiția să își facă datoria în cazul lui Dumitrescu și nu împiedică în niciun fel desfășurarea aplicării legii, așa cum încearcă USR. Liberalii așteaptă decizia magistraților, fără să se erijeze în judecători. În funcție de evoluțiile din justiție, liberalii vor aplica Codul Etic al partidului în cazul lui Dumitrescu

Totodată, PNL va aplica Codul Etic și prevederile statutare ale partidului în funcție de evoluțiile viitoare în justiție. Iulian Dumitrescu a avut deja o primă reacție publică și a spus că va pune la dispoziția procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie și că va colabora cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie și că nu se ascunde după funcții. Așadar, spre deosebire de USR, liberalii nu fac scut în jurul membrilor și nu pun presiune pe procurori sau pe instituțiile din justiție. Dimpotrivă, aceștia își arată disponibilitatea de a lucra cu instituțiile abilitate pentru a rezolva cât mai rapid situația lui Iulian Dumitrescu.

În concluzie, observăm o abordare diametral opusă în cazul celor două partide confruntate cu o situație similară. USR arată ca un partid care își încalcă propriile principii pentru a face scut în jurul lui Voiculescu, în timp ce liberalii nu se amestecă în procesul justiției.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: