Comisia Europeană urmează să recomande marţi ca blocul comunitar să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 90% până în 2040, o ţintă care va pune la încercare apetitul politic al Europei pentru continuarea combaterii schimbărilor climatice înainte de alegerile europarlamentare, transmite Reuters.
Potrivit recomandărilor Executivului comunitar, consultate de Reuters, UE va sprijini o ţintă vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% comparativ cu nivelurile din 1990.
Obiectivul propus pentru 2040 îşi propune să menţină ţările UE pe o traiectorie între actualele obiective climatice din 2030 şi obiectivul pe termen lung referitor la neutralitatea emisiilor în 2050.
Elaborat în contextul protestelor fermierilor din întreaga Europă şi al criticilor vis a vis de unele legi UE din domeniul protejării mediului, noul plan al UE ar urma să se concentreze pe păstrarea sprijinului opiniei publice şi al industriilor europene.
„Pentru a putea continua Green Deal-ul european în deceniul de până în 2040, va fi necesară o atenţie suplimentară acordată condiţiilor care vor permite firmelor şi cetăţenilor să stăpânească tranziţia”, se arată într-o variantă preliminară a planului UE consultată de Reuters şi care ar putea să sufere modificări înainte de publicare.
Propunerea de marţi a Executivului comunitar va demara dezbaterile politice cu privire la ţinta pentru 2040 însă va cădea în sarcina noii Comisii, care va fi formată după alegerile din iunie, să vină cu o propunere legală finală.
Agenda climatică a Europei intră într-o fază politică dificilă deoarece începe să afecteze sectoare sensibile, precum agricultura, dar şi industriile tradiţionale care se confruntă cu o competiţie acerbă din China.
Conform variantei preliminare, sectorul agricol ar urma să fie nevoit să îşi reducă emisiile non-CO2 cu 30% până în 2040, faţă de nivelul din 2015, însă mai mulţi oficiali europeni au sugerat luni că acest obiectiv, pentru un sector delicat din punct de vedere politic, ar putea fi eliminat în documentul final.
Un al doilea document UE, care urmează să fie publicat tot marţi, va prezenta planuri pentru captarea şi stocare a milioane de tone de emisii de CO2 până în 2050, una din multele domenii care vor necesita investiţii semnificative în noi tehnologii.
Obiectivul fixat pentru 2040 va transforma mixul energetic al Europei, astfel încât producţia de electricitate în termocentrale pe cărbune va fi eliminată iar consumul total de combustibili fosili va fi redus cu 80%, fiind înlocuit cu regenerabile şi energie nucleară.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News