Protestele AUR împotriva comasării alegerilor s-au dovedit un eșec nu numai în București, unde au participat sub 200 de persoane, ci în toată țara.
George Simion nu a reușit să scoată în stradă nici măcar membrii propriului partid, deși a comunicat că la nivel național au fost peste 10.000 de oameni în stradă. Chiar și între cei puțini veniți la protestul AUR s-au iscat scandaluri, unii fiind în stare de ebrietate, așa cum arată mai multe materiale video.
Degringolada din AUR este cu atât mai evidentă cu cât plecările din partid se întâmplă la ordinea zilei. Simion este abandonat rând pe rând de lideri importanți pe care se baza în acest an electoral.
Președintele AUR Timișoara, Ovidiu Szime, și-a anunțat demisia chiar în seara protestului la care Simion spera să participe mii de oameni. Simion însuși a fost prezent la Timișoara, deși se anunțase la protestul din București. Demisia lui Szime a fost cu atât mai mult o lovitură dură pentru liderul extremist.
15 filiale AUR Mehedinți au decis să nu mai facă parte din formațiunea politică a lui Simion
Fostul ministru PNL Virgil Popescu a anunțat, joi, că peste 15 organizații ale AUR Mehedinți au trecut la PNL. El a mai afirmat că George Simion, președintele AUR, e o „trompetă putinistă” și că orice demascare a falsului patriotism promovat de acesta e de bun augur pentru români.
„Organizația PNL Mehedinți este de astăzi și mai puternică! Peste 15 organizații ale AUR Mehedinți s-au alăturat echipei noastre, alături de fostul președinte AUR Mehedinți George Ganțu, care va fi vicepreședintele PNL Mehedinți.
Orice demascare a falsului patriotism promovat de George Simion, trompeta putinistă, este de bun augur pentru români, pentru mehedințeni. Asta au făcut astăzi colegii care ni s-au alăturat: au arătat, prin decizia lor politică de a se alătura PNL, că la AUR totul este o minciună, că servesc interesele Rusiei.
Nu s-au lăsat intimidați de trompeta putinistă, George Simion, care a venit în județul Mehedinți să înfiereze cu mânie proletară decizia lor și pe PNL. Cei de la AUR au trădat patriotismul, pe români. Pentru că nu poate fi numit patriot cineva care este declarat indezirabil de frații noștri de peste Prut, din Republica Moldova”, a transmis Virgil Popescu, într-o postare pe Facebook.
Iar recent deputatul Dumitru Coarnă a demisionat din AUR Călărași împreună cu „întreaga filială” a partidului. Acesta a motivat decizia prin nerespectarea statutului AUR de către conducerea centrală și refuzul de a înființa filiale județene, între altele.
„Împreună cu colegii din AUR Călărași am decis, în unanimitate, să demisionăm din partid. Motivele acestei decizii sunt:
1. Nerespectarea prevederilor legii partidelor politice (14/2003) de către conducerea națională a partidului; 2. Nerespectarea statutului AUR de către conducerea centrală; 3. Refuzul de a înființa filiale județene”, a scris Dumitru Coarnă fără a da alte detalii.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News