Orice suflet merită să fie salvat. E mesajul pompierilor tulceni, care au coborât în rapel la o adâncime de peste 30 de metri, ca să scoată la suprafață un cățel.
Salvatorii au fost chemați de localnicii din satul Mineri, care au anunțat că, într-o groapă de la marginea localității, e căzut de câteva zile un patruped.
Două echipaje de pompieri au fost trimise la intervenție.
Printre militari erau și doi pompieri alpiniști, care au coborât în groapă, după câine. Au reușit să-l aducă la suprafață după aproape trei ore.
Intervenția a fost una dificilă pentru că pământul era umed, iar malurile gropii se puteau surpa oricând.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News